Dintr-o altă perspectivă.

Am fost şi eu acolo. În locul unde nu ştiam ce să aleg şi unde orice alegere îmi părea greşită sau pur şi simplu neacceptată de societate. Apoi a apărut el. A fost lângă mine în fiecare zi. Şi acum îmi amintesc mirosul lui puţin înţepător. Mă asculta. Era cel cu care încercam să-mi dau seama dacă iadul este cald sau rece. Am fost prieteni buni până când am crescut. 
L-am băgat într-un sertar şi am uitat de el. A încercat de multe ori să-mi atraga atenţia, să-l iau, să-l şterg de praf şi să îi mai povestesc câte ceva. Nu m-au interesat dorinţele lui, nici nu i le-am ascultat pe toate. L-am luat şi l-am aruncat în alt loc, mai întunecat, mai greu de găsit. Acolo a rămas. 
În dimineaţa aia puteam să jur că îi simţeam parfumul peste tot, că încerca să dea de mine şi să afle ce fac. Mi-am amintit unde l-am abandonat, l-am pus pe birou, am răsfoit paginile câteva minute şi am realizat câte s-au schimbat. Auzeam ceasul din perete cum zbiera la mine că nu mai am timp, că mi-am pierdut şansa. Mi-am încetinit respiraţia şi am pus mâna pe un pix. Am început să-mi scriu regretele, la început cu scrisul meu mic si drăguţ, apoi a devenit din ce în ce mai mare şi mai apăsat.
I-am rănit fiecare foaie. Eram sigură că într-un final o să văd firicele de sânge pe pagini. Dar nu a fost aşa, a rezitat şi mi-a dovedit cât de curajos e. Nu mi-a ajuns. Am început să-i rup paginile una câte una, să-l privesc cum se chinuie. Să-l fac să regrete că nu are darul vorbirii. Aşteptam un sunet. Orice scâncet care să-mi spună să mă opresc, pentru că-i făceam rău. N-am auzit, aşa că am continuat.
Nu mi-a luat mult. Erau câteva pagini pe care nu m-am putut abţine să le sfâşii.
Furia însă nu dispăruse. Parfumul.. nici atât. Am simţit cum mă ustură ochii şi cum lacrimile încep să-şi facă loc. Lacrimi de furie. Un simplu jurnal poate să fie mai controlat decât un om. 
I-am mâzgălit ceva pe copertă şi l-am aruncat în partea opusă a camerei. N-a avut nicio reacţie. A aşteptat jos, pe podeaua rece, până când am venit la el şi l-am strâns în braţe. Mă cunoaşte atât de bine. De atunci parfumul foilor care-au mai rămas, este din ce în ce mai dulce.