Entendre les applaudissements à la fin.


Scaunul devenise din ce în ce mai rigid. Ochii tăi erau ca un portal spre un trecut de care nimeni nu-și mai amintea.
Când plecasem de acasă, florile de liliac, albe, ușor obosite, îmi făceau cu ochiul de pe masa de stejar, la care am stat de atâtea ori, împreună. Am aruncat bilețelul care le însoțea. Îmi amintesc foarte bine când ți-am spus că el s-ar putea să fie acasă. Am avut amândoi noroc, atunci când curierul a venit cu frumoasele flori, el era ocupat cu un tablou. Mereu îi lua atât de mult să-și imagineze ce și cum să picteze. Dar insista că altceva, n-ar putea să facă.
Am ajuns în fața teatrului. Ușile negre și puțin zgâriate erau mult mai atractive atunci când eram mică. Veneam în fiecare primăvară. Era un fel în care sărbătoream schimbarea. Iarna cea rece în sfârșit ne lăsa în pace, în compania căldurii îmbătătoare. Așa era la fiecare început de primăvară..
Totul părea diferit. Nu mergeam oriunde, să văd orice. Era ”National Theatre”, era Londra, erai tu. Ingredientele astea făceau ca seara să fie una din cele mai frumoase.
Am intrat puțin speriată. Nu aveam nimic în comun cu oamenii care mișunau în jurul meu. Parcă mergeam fără țintă, sperând să dau de un semn care să-mi spună unde ești. Eram înconjurată de tot felul de postere, aparținâd spectacolelor care aduseseră faima acestui teatru.
Fără să vreau, mi-a apărut în minte momentul în care mi-ai spus că vrei să te duci la București. Să dai la teatru. Atunci am râs de tine. Erai un simplu puști care se plângea că fetele nu ies cu el. Dar se pare că m-am înșelat. Ai ajuns mai departe decât ți-ai imaginat.
Privirea îmi cade pe un domn în costum negru, sobru, care se uită la mine ciudat..
- Can I help you, Mrs..?
- Down, Mrs. Down. Yes. My friend Lucius is..
- Oh yes! Yes!
Un zâmbet îi traversează fața. Îmi întinde mâna. I-o strâng ușor. Mă conduce până în fața unei săli mari. Nu are ușă, ci un fel de perdeluță. Se înclină și îmi face semn să intru. Pleacă.
Trec de perdeluța, care mi-a mângâiat umerii goi ca o ploaie răcoroasă de vară și privesc înmărmurită. Sala este aproape plină. Câteva locuri, în jur de cinci, au rămas neocupate. Știu că locul meu este în primul rând. Trebuie să-l întreb cum a făcut să-mi rezerve un scaun atât de aproape, când atât de multă lume..
Nu-mi duc gândul până la sfârșit, pentru că zăresc un buchet mov, așteptând în fața scenei, pe un scaun roșu, acoperit cu un material catifelat. Flori de liliac. Trebuia să mă aștept la asta.
Le ridic ușor, mă așez și caut un bilețel. Nu apuc să-l găsesc. Cortina se ridică încet, mândră că ea află mereu prima ce ascunde și piesa începe...
Arăți atât de bine! Aveai dreptate, trebuia să vin cu tine.


Julieta: E zi, e zi! Fugi! Du-te. Pleacă-n pripă
E glasul ciocârliei care ţipă
Aşa strident în note ascuţite...
Spuneai că-n glasul ei e armonie?..
Dar nu-i, deoarece el ne dezbină...
Şi se mai spune despre ciocârlie
Că ea cu hâda broască-şi schimbă ochii?
De ce nu ar schimba mai bine glasul!

Comentarii

  1. E atât de frumos :x chiar numai am cuvinte ! super!

    Îţi urez o săptămâna mult mult mai bună decât a mea ! xoxo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos! :* Și tu să ai o săptămâna superbă!

      Ștergere
  2. Oo, ce titlu!:> Foarte draguta postarea.
    O zi colorata iti doresc!:*

    Dee.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu una nu știu franceză, deci mă bazez pe traducerea Google :)) care de multe ori e stâlcită.. :D
      Să ai și tu o zi superbă! :x

      Ștergere
  3. Titlul pe masura postarii! Super!!! O zi faina sa ai!>:D<

    RăspundețiȘtergere
  4. Hey Anna ! :x
    De la noi ai un premiu :x

    http://noi2siunblog.blogspot.com/2012/03/primul-nostru-premiu-x.html

    Un weekend superb îţi doresc ! xoxo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc muuuuuuuuuult muuuuuuuuuuuuuuult! :*

      Ștergere
  5. Cât de frumos!
    Titlul l-ai ales perfect! ;x
    Chiar spune multe...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu