LONDON DRY GIN

Părul îmi miroase a fum de țigară. Îmi împletesc ușor degetele prin firele împrăștiate pe umărul stâng, în timp ce privesc ecranul calculatorului. Trebuia să-mi verific mail-ul acum patru zile. Nu-mi amintesc exact motivul, dar S. mi-a zis că urmează să primesc o invitație; sau așa ceva..
Răsfoiesc mail-urile și încep să mă întreb de ce mi-am făcut atâtea conturi, pe atâtea site-uri. De multe nici nu am auzit, dar se pare că ele au auzit de mine pentru că-mi trimit poze cu destinații de vacanță pe toate gusturile. Și pozele astea sunt încă unele bune. Nu stau să mă uit la mail-urile de la spam. De fapt nici nu e indicat..
Anyway.. observ în vârful listei adresa care mă interesează. Titlul mesajului este ”Gustă și ghicește”. Deja îmi e frică să mă gândesc ce mă așteaptă.
Îl deschid și dau e un anunț ciudat, făcut de cei de la XII F care organizează un concurs în stilul celor de la minunatul pub Cub.a. Este vorba - desigur - de multă băutură. Parcă nu m-aș băga. Ultima dată când cei de la XII F au organizat ceva s-a terminat în aplauzele poliției, dacă înțelegeți unde bat. Plus că îmi tot promit de câteva săptămâni bune alegerea unui stil de viață mai sănătos.
Mă ridic de pe scaun și mă îndrept spre bucătărie, după ce mă lovesc în colțul mesei, ca de obicei.
Trebuie menționat că nu gătesc. Sunt cel mai mare dușman al bucătărie și prefer s-o recunosc decât să dau foc - așa cum s-a întâmpla acum câțiva ani - casei. Frigiderul meu e ca o gaură neagră, așa cum îmi poate fi denumit și stomacul.
Încep să mănânc alune (care se află mereu pe masa din bucătărie) dar nu ține mult și usturimea buzelor mele devine insuportabilă, deci renunț.
Deschid frigiderul - care este ca nou, fiind aproape nefolosit - și încerc să găsesc ceva comestibil. Nu se arată nimic interesant după unu/două minute de holbat în interiorul lui. Mda.. iau o sticlă de Hayman's, una de Garrone, caut două masline verzi și mă apuc de prepararea unui martini.
Zgomotele care se aud din direcția stomacului meu mă deranjează așa că decid să comand o pizza. Dar asta.. mai târziu..

P.S. Așa cum spunea una din autoarele mele preferate - Margaret Mitchell - ”La urma urmelor, e și mâine o zi”. Stilul de viață sănătos o să-l încep de mâine. Promit!