Made in Turkey.

Mă consider o persoană nonconformistă, indiferentă atunci când vine vorba de personalitatea celorlalți. Nu judec niciun stil de viață, nu am nimic cu persoanele emo, punk, vegetariene sau alte etichete de genul ăsta. Am mulți prieteni care fac parte din aceste categorii și pot spune sincer, că sunt super OK și ne înțelegem perfect. Însă într-un moment al vieții mele, am început să consider persoanele emo (de exemplu) ciudate. Apoi am început să analizez ce anume mă deranjează și mi-am dat seama că nu găsesc nicio problemă. Neavând nimic cu stilul acesta, am început să studiez persoana de la care mi-a pornit mie ideea de ”ciudățenie” și am descoperit că nu stilul avea ceva ce mă deranja, ci persoana respectivă.
De ce? Falsitatea care era atât de evidentă nu a putut să nu-mi sară în ochi. Nu neapărat în sensul că individul nu era trist sau nu avea stări puțin exagerate aș putea spune, ci felul de a se autocontrazice. 
Respect oamenii care au propriile păreri, nu contează care sunt ele, dar să fie ale lor și să nu se schimbe după cum bate vântul. Disprețuiesc însă inșii care spun că strugurii sunt acrii pentru că nu pot ajunge la ei, apoi își iau o scară, mănâncă din ei și dintr-o dată sunt mai dulci ca nectarul Zeilor. Da, sunt sigură că și voi cunoașteți persoane asemănătoare.
Sunt curiosă de ce mulți au o părere proastă despre colegi/prieteni/vecini numai pe la spate? Și dacă răspunsul este: din orgoliu; de ce unele persoane care par atât de inteligente și se înțelepte, apeleză la ogoliu atât de des? 
Culmea este că tot acești indivizi devin curioși de ce sunt ”loviți din toate părțile” atunci când adevărul iese la iveală. Pentru că ipocrizia nu se poate opri aici, majoritatea dau vina pe societate pentru frica lor de a recunoaște ceea ce cred. Dar să fie așa? Eu zic că ei sunt niște singurei, fiind respinși de ceată și consideră orice om direct/sincer, rău sau îl iau în brațe pe ”nimeni nu mă înțelege”. Da, știu, sunt o mulțime de clișee despre înțelesul gândurilor celuilalt, dar nu vreau să apelez la ele, pentru că nu-și găsesc locul aici. Vreau să spun numai: te-ai gândit vreodată că poate nu e vina lor și poate tu chiar ești de neînțeles?! 


P.S. Profitați de ultimele zile de vacanță! Iubiți!

Comentarii

  1. Da, şi pe mine mă enervează emochii care strigă în gura mare "sunt triist, vreau să mă sinucid" doar pentru a ieşi în evidenţă. Fake people :/. De fapt, nici nu ştiu ce înseamnă să suferi. Adevăraţii "emo" nu umblă cu n cercei în nas şi cu tunsori ciudate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e, adevăratul emo e emo în interior, nu numai de văzul lumii.

      Ștergere
  2. Stii ce ma enerveaza pe mine, la culme? Majoritatea asa-zisilor emo, se transforma, cu timpul, in cocalari si pitipoance!! Am intalnit atatea cazuri! :|

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da :| din păcate mulți devin așa ceva, chiar dacă înainte erau contra. Exact ca faza cu strugurii, cât sunt respinși nu pot să fie pițipoance sau cocalari, dar dacă cineva le întinde o mână și găsesc un prilej de a urca pe scara socială ca sa zic așa, imediat devin super interesanți. :))

      Ștergere
  3. sunt făcuți după același stereotip, nu au înțeles că în viață nu e ușor pentru nimeni, doar că unii au tăria de caracter de a lupta strângând lacrimile în pumni iar alții de a se lăsa înfrânți recunoscând în gura mare asta.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu