Out of my mind! (please)

Și văd cum lașitatea se agață de ziua de mâine. Cum își întinde brațele slabe, albe.. neputincioase, peste ziua timidă care urmează. Încerc să-mi readuc în suflet mila pe care am simțit-o în ziua anterioară, siguranța pe care cu greu mi-am găsit-o, tristețea care se află încă aici...
Din păcate, tot ce reușesc să simt este o lașitate care nu mă caracterizează, nu în situații asemănătoare cu cea de acum. Știu că mâine toate gândurile mele inefabile mă vor controla. Știu că n-o să mai conteze cât de mult ai greșit și cât de mult o vei face în continuare. Dacă ești bun la ceva, atunci camuflarea este acest lucru.
Aveai niște ”ochi de nebun”. Am vorbit și cu ea despre aspectul tău fizic. Râdeam și încercam să-mi dau seama ce o să fim. Apoi, când mi-am dat seama, am vrut să mă reîntorc la momentul în care doar râdeam. 
Ascult cum picăturile de ploaie cad liniștite și se lovesc de geam. Rapide și precise. Mi-aș dori să fie și sentimentele așa; rapide și precise. Încep să fiu cuprinsă de acele trăiri bacoviene, să înțeleg de ce ”plumbul” poate fi un subiect pentru o poezie. Aș merge să stau singură în cavou, să simt vântul și să aud cum scârțâie coroanele de plumb. Da, ăsta ar fi un plan bun pentru ziua de mâine și pentru încă trei-patru luni după. Nu se poate, nu-i așa? 


Dar poate plumbul n-o să fie elementul chimic al zilei de mâine. Poate o să fie argintul, sau poate fierul, deși mie mi-ar plăcea să fie kriptonul.
Între timp merg să-mi odihnesc aripile de plumb. :)