Be happy, tomorrow will rain.

O zi de marți. Ce aș putea să-ți spun eu într-o zi de marți? Ieri, într-o zi de luni aveam multe să-ți spun; dar azi.. azi a fost doar o zi de marți.
O zi de marți în care am reușit performanța de a nu-mi da seama că lipsești. Însă acum mi-am amintit că azi am fost în locuri complet diferite, singura fază e că tu ți-ai fi dorit să fii în locul meu, eu nu. Oricum, am aflat că ai scăpat de un mare stres. Dacă ai vrut, bravo ție, dacă s-a întâmplat.. bine și așa.
Mâine o să plouă. O să fiu unde am fost și azi. O să o urmăresc pe Rose cum o salvează pe Lissa (și ce mai face ea) și o să beau ciocolată caldă. Garantat ciocolată caldă.
În ultimul timp obosesc din ce în ce mai repede. Mă enervează chestia asta. Vreau nopți albe, dar să treacă și ziua de joi și apoi tot ginul din lume e al meu! :) 
Duminică trebuia să merg la teatru; mai nou am descoperit că vecinul meu e actor și scriitor ceea ce mi se pare genial dar oricât aș vrea să dau de el, n-am când. Poate după cura de gin sau în vacanță.
Sunt frumoase ultimele zile din orice. Mă uitam azi la profii care tot ieșeau din cancelarie; sunt obosiți, sunt plictisiți și văd că și noi suntem, așa că poate ajungem la o înțelegere. Da, gândesc pozitiv.
Hmm.. îmi e somn. Foarte somn! Câteodată am impresia că aș putea dormi ani întregi. Cum ar fi fost azi de dimineață dacă țânțarul ăla nu venea pe la urechea mea. Mi-am amintit de ce urăsc vara și de ce iubesc iarna din tot sufletul! 
Cât mai multe ore de somn tuturor! 


P.S. Azi am vrut să-ți spun că mi-a fost dor de tine.