I've hurt myself by hurting you.

Dantela, ușor aspră, îmi gâdilă gleznele. Greutatea rochiei face căldura nopții și mai greu de suportat.
Merg încet. Nu fac decât să urmăresc străinul ce merge înainte mea. Pot să-mi dau seama de firea lui hotărâtă privindu-i pașii apăsați care parcă nu mai ajung unde trebuie. 
Deși îl numesc străin, l-am mai întânit, acum doi ani. Nu s-a schimbat prea mult, dar cu siguranță nu mai este aceeași persoană. Nu mai regăsesc la el aerul acela libertin, fericirea aceea necontrolată și zâmbetul nelipsit. În mod normal aș spune că anturajul este vinovat, dar nu și de data asta. 
Se oprește, zărește o bancă și se așează leneș. Își unește vârfurile degetelor și privește spre cer. După nici două minute începe să plouă. O ploaie caldă, de vară. Simt nevoia să fug, să alerg până acasă, unde să stau ore întregi în cadă, în apă rece. Nu mai contează ce se întâmplă după, eu vreau să scap de căldura asta mistuitoare. Dar nu pot. Îmi e imposibil să-l las așa, atât de părăsit și de trist, singur pe o bancă oarecare în timp ce toarnă cu găleata. M-aș duce lângă el; sunt curioasă ce-l apasă. Însă tabloul ciudat cu mine, în rochia de la teatru, stând lângă el, doar un om trist, mă depășește. Dacă aș fi în situația lui, m-ar ajuta gândul că este cineva care se frământă pentru mine. Dar nu este, am schimbat atât de multe rochii în ultimul timp încât nimeni nu mai știe cine sunt exact.
Îmi întorc privirea spre stradă. Nu e nimeni, doar eu și el. Ca în filmele proaste. Stau rezemată de un stâlp care luminează - cât se poate de puțin - strada. Încet - dar sigur, cum se zice - mă las ușor în jos, până simt pământul dedesuptu-mi. E ud. Totul e ud. Rochia albă, cu care mă mândream acum câteva ore, pe scenă, a devenit maronie de la noroiul ce-mi servește drept pat. Suvițele ude, îmi decorează fruntea și parcă mă încearcă un plâns. Nu de tristețe, nici de bucurie, ci de dor. 
Mă întorc spre străinul de pe bancă și îl surprind uitându-se la mine. Se ridică și pornește în direcția mea.
- Anna, te-am văzut în seara asta, pe scenă, la teatru. Vin în fiecare zi, în fiecare zi de doi ani; să te văd pe tine.