Kill the KARMA!

Privesc pe fereastră și aștept să apară semnele specifice unei ploi, care să nu se mai termine. Sunt înfășurată în pătura moale care spre surprinderea mea, chiar mă încălzește, încet. Lângă mine, pe masă, se află nelipsita cană cu ciocolată caldă; iar lângă aceasta, cartea pe care mi-am promis s-o termin azi. În căștile care-mi atârnă de după gât, se aud versurile unei melodii.  Dacă nu mă înșel este ”Lullaby” - One Republic. Apoi urmează ”Shadows” - Ryan Tedder. Dar nimic din toate astea nu-mi oferă sentimentul pe care-l caut. Veioza, care stă pe podea, aruncă o lumină catifelată asupra peretelui. Îmi privesc umbra și nu înțeleg nimic din ce văd...
A. stă chiar în fața mea, pe marginea patului și încearcă să-și găsească cheile de la mașină. I-am dat deja prea multe sfaturi în legătură cu felul lui de a conduce, nu mă mai obosesc. Parcă îl văd acum câteva luni, când a devenit major, cât de încântat era de noua lui mașină, desigur că în prima săptămână era să facă 10-20 de accidente, dar dacă pe el nu-l deranjează, degeaba încerc eu să-l potolesc.
Mi se pare amuzant să-l văd disperat după niște chei. Le pierde imposibil de repede. Își ridică ochii spre mine.
- Anna, îți faci prea multe griji.
Da, poate îmi fac. Dar nu pentru asta sunt prietenii? Să-și facă griji? Să te bată la cap până renunți la ceva ce lor li se pare periculos pentru tine? Nu mai stau să-i explic asta. Doar mă încrunt și îmi trag patura mai sus, până îmi atinge gâtul. Își continuă căutarea, iar eu mă întind după cartea părăsită, pe masă. Cred că ciocolata caldă deja s-a răcit, dar ridic cana și gust oricum. E atât de dulce, atât de fină. Îmi amintește de iarnă, de anul trecut, de 6 decembrie. Recunosc că sunt curioasă ce faci acum. Ai plecat de trei săptămâni și n-ai dat niciun semn. Știu că ești bine, pentru că mi-ai arătat de nenumărate ori că te descurci. Dar cu toate astea, vreau să aud asta de la tine. Îmi e dor de mesajele tale și de vizitele neașteptate pe care știi cât le urăsc. 
Sunt fericită pentru tine. Te invidiez pentru că ai putut să pleci, dar sunt dezamăgită că ai făcut-o. Adevărul e că oricum nu mai aveai ce face aici și acum, serios vorbind, măcar acolo ai un viitor, ai un trecut fără pată și un prezent cât de poate de atrăgător. Așa că nici nu se pune problema să concurez cu așa ceva. 
În timp ce toate aste-mi acaparează mintea, îmi dau seama că țin cartea invers și mă holbez la pagina de titlu, iar A. se uită la mine ciudat.
- Ce?
- Anna..
- Ce?
- Plouă.
Încă un lucru de adăugat pe listă. Unde ești tu, nu plouă. Partea proastă? Ție îți plăcea ploaia. Ca să nu mai menționez iarna și frigul. Ce o să te faci fără ele?
A. îmi spune că timpul trece repede și o să te revăd curând. Oare?