10. Povestește despre prima iubire și primul sărut.

Mi-ar plăcea să-l întreb pe cel/cea care a făcut leapșa ce înțelege prin sărut, ca să fiu sigură că-i îndeplinesc cerința așa cum se cuvine, dar cum n-am de unde s-o iau pe respectiva persoană, aleg eu.
Prima dată m-am gândit la o povestioară drăguță din care să reiasă ceva interesant, apoi m-am gândit că la ora asta nu am atâtea idei, deci apelez la metoda mai simplă și mai sinceră.
Nu-mi amintesc! :)
Știu că o să presupuneți că zic așa ca să nu vă spun dar nu, chiar nu-mi amintesc. De obicei nu pun accentul pe primul lucru din nimic, ci pe ultimul. Așa că sunt cam pe lângă subiect când vine vorba de prima iubire sau primul sărut. Oricum, când eram micuță eram genul care se îndrăgostea de fiecare băiat pe care-l vedea - nu că acum n-aș mai fi - și găseam eu un moment când să sar pe el să-l pup. Da, nici acum nu știu ce naiba aveam, dar există fotografii care o pot dovedi - din păcate!
Dar primul sărut pe bune - ca-n telenovele cum ar zice A. - pe care mi-l amintesc cât de cât dar nu sunt sigură că e primul. Anyway, eram cu tipul respectiv și mă ducea acasă - sau măcar încerca, pentru că nu știa unde stau exact - și când să ne zicem goodbye ne-am gândit noi că sărutul ăla din filme are el un rol așa că am încercat și noi. De ieșit, a ieșit o iubire dar nu prima - a mea.
Prima mea iubire a fost unilaterală și anume numai din partea mea. A fost genul ăla de sentiment ce te lovește când vezi un tip și nu știi exact ce vezi la el dar zâmbești ca proasta când îl vezi. Iar dacă se întâmplă să aibe prietene nebune ca R. și L. cu atât mai bine! „Relația” se desfășoară pe mess iar tipa simte cum se urcă pe tavan de câte ori zice el „Bună!”. Și ce frumos era!
Asta se întâmpla când eram prin clasa a 6-a iar el prin a 8-a așa că Universul n-a ținut cu mine și desigur, a plecat și nu l-am mai văzut decât foarte rar. Partea bună e că vorbim încă pe mess și acum câteva săptămâni m-a întrebat ce fac și sunt tare curioasă ce gândește el când vorbește cu mine. Adică e ceva de genul „uite-o pe nebuna aia de era moartă după mine”?. Pentru că da, a aflat că muream după el, nu că n-ar fi fost și așa evident pentru oricine mă vedea. Mă rog, eram și eu mică.
Categoric ăla a fost cel mai bun an din viața mea! Și eram așa fericită și flower power!
Ce altceva vă mai pot spune? El era desigur, the bad guy, elevul de care se plânge toate lumea și eu eram minunata elevă cuminte pe care o lăuda diriga-sa că vine în uniformă. Jalnic!!! Dar minunata eleva s-a schimbat după ce i-a plecat prințul. Așa că notele au devenit mici și urâte că doar dacă el a putut, pot și eu, nu? Și culmea, am intrat în liceul unde a intrat și el - așa cum am plănuit, în glumă, dar uite că s-a întâmplat! Ghinionul face ca el să fi fost exmatriculat tocmai în anul acela. Ați mai auzit așa ceva? GHINION!!! Dar mess-ul salvează situația!

Cam atât. Și da, mor de dorul perioadei aceleia! A fost ceva de vis, îmi amintesc fiecare pauză în care ieșeam să-l văd și îi zâmbeam și îmi zâmbea și el, iar asta dădea drumul la maximul de euforie pe vremea aia. Poate o să transform odată povestea asta într-o povestioară scrisă de mine, dar până atunci, I MISS YOU C. !


P.S. Cum îi spuneam azi lui A. în vacanță timpul trece altfel. Puteam să jur că nr. 10 o să pice de ziua mea așa cum am spus, dar se pare că m-am înșelat! ^^

Comentarii

  1. Chiar daca nu e ziua ta inca, tot iti spun: La multi ani! :)
    Si iubirea aia a ta a fost chiar foarte draguta.. Si eu mai sar din cand in cand pe tavan cand imi spune "Buna" :"> .. hehe.

    RăspundețiȘtergere
  2. buna,ai primit un premiu + o leapsa mai speciala de la mine :) http://bo0kwhisperer.blogspot.ro/2012/07/leapsa-liebster.html

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte tare. M-am amuzat citind. Mai ales partea cu flower power. :) Cunosc sentimentul.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu imi detest prima iubire.. defapt, imi detest toate iubirile :)) Cheers :d

    RăspundețiȘtergere
  5. Se spune ca prima iubire nu se uita niciodata.

    RăspundețiȘtergere
  6. Award şi leapşa Liebster la mine pe blog! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. http://just-other-things.blogspot.ro/2012/07/libster-blog-awardpremiu-si-leapsa.html Sper să-ți palcă :D

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu