2. Unde te vezi peste 10 ani?

Peste zece ani voi avea douăzeci și șapte de ani ceea ce mă face să mă simt tare bătrână. Bine, nu foarte dar câteodată mă sperie rapiditatea cu care trece timpul.
Anyway, peste zece ani mă văd în București sau în Sibiu. Aleg Bucureștiul dacă intru la actorie și prind un rol pe undeva; aleg Sibiul dacă devin orice altceva. Oricum planul meu deține și câteva idei de a deveni scriitoare. Haha, ar fi interesant nu? De la un blog să ajung la o carte sau mai multe. :)
În altă ordine de idei, mă văd undeva departe, unde nu cunosc pe nimeni și nimeni nu mă cunoaște. Și dacă ochiu nu mă înșeală sunt și singură, plimbându-mă mult. Sau, în caz că astrele mă fac mai sensibilă până atunci, mă văd cu un copil - adoptat - pe care să-l cresc eu și apoi dacă apare Prince Charming negociem.
Sună destul de bine ce-am zis până acum, dar la vârsta asta orice sună bine și pare posibil. Apoi vin oamenii care-ți spun „da, sigur, cum să nu” și te dezumflă complet ducându-te în stadiul în care nu mai știi ce să faci cu viața ta. Sau și mai simplu, vezi pe cineva mai bun. Cineva care scrie mai bine, joacă mai bine, dă sfaturi mai bune și te imaginezi pe o scenă unde ești tu și persoana respectivă. În tine aruncă spectatorii cu roșii, iar în el/ea cu trandafiri. 
Hmm.. apoi vezi un film bun, cu o tipă care ajunge exact ce vrea, alături de tipul pe care îl vrea, în locul visurilor ei. Și da, asta reușește să te mai pună pe picioare. Până la urmă filmele sunt inspirate din realitate, nu? Sau e invers?
Sau mă văd ca o profă? De română poate. Aș da numai note mici și aș asculta numai în fața clasei. O să vă anunț la ce școală predau ca să știți unde să nu vă înscrieți copiii. ^^
Nu știu de ce am impresia că n-o să fiu într-un singur loc. Presimt că mă voi muta regulat. Apoi, desigur, plec în L.A. cu D. pentru că i-am promis! 

Comentarii

  1. Cat de mult imi place :x
    Daca iti doresti cu adevarat si lupti pentru ceea ce vrei sunt sigura ca asa va fi>:d<

    RăspundețiȘtergere
  2. Ehe...tot ce ai spus mai sus e realizabil... Îţi urez mult succes!:X

    RăspundețiȘtergere
  3. Succes... Sper sa ajungi orice iti doresti. Cu toate ca vreau sa te vad scriitoare!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma bucur sa vad ca ai planuri de viitor si lupti pt ele .

    RăspundețiȘtergere
  5. Mai știi? Dacă îți dorești ceva foarte tare vei reuși! Eu așa gândesc și în anumite situații chiar s-a adeverit. :D
    Apropo, eu sunt de părere că viața bate filmul :P

    RăspundețiȘtergere
  6. Să lupţi tot timpul pentru aceste lucruri pe care ţi le doreşti!

    RăspundețiȘtergere
  7. Sper sa faci ce-ti doresti :*. Vad ca toti care-au un blog ,vor sa fie scriitori :x

    RăspundețiȘtergere
  8. sa te vedem cat mai sus ana:X si sa te ti de promisiune;))multa bafta>:D<:*

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu