6. Scrie 30 de chestii interesante despre tine.

Hehe, tema impusă azi îmi spune să vă dezvălui 30 de lucruri interesante despre mine. Asta este cu adevărat greu pentru că eu stând cu mine în fiecare zi, nu mi se pare nimic interesant și demn de acest cuvânt. Fiindcă nu aveam nicio idee despre ce o să scriu în această postare, mă gândisem să vă pun pe voi să-mi adresați câteva întrebări și eu să răspund la ele. Dar pentru că asta mi s-a părut că mă face o persoană leneșă (nu că n-aș fi) am renunțat la idee și m-am hotărât să fac o listă cu 30 de chestii despre mine, cuvântul interesant nu-și prea are locul.

30 de chestii interesante despre mine:

1. Dorm mai bine atunci când plouă.
2. Niciodată nu pot să beau o cafea până la ultima picătură.
3. Urăsc țânțarii care mă trezesc cu bâzâitul lor!
4. Îmi place mirosul de benzină și vopsea.
5. Dorm acoperită cu plapuma, oricât de cald ar fi afară.
6. Între mare și munte voi alege întotdeauna muntele.
7. Am obiceiul ciudat de a mirosi cărțile.
8. Prima pagină dintr-un caiet trebuie să fie perfect scrisă, dacă nu e o rup iar și iar.
9. Nu mănânc înghețată în public pentru că mereu mă murdăresc.
10. Beau din sticlă, nu din pahar.
11. Nu mă pot da cu un sigur parfum, mereu trebuie să fie 3-4.
12. Respect adulții care n-au uitat că și ei au fost adolescenți.
13. Nu mă dau în vânt după dulciuri.
14. Nu-mi place expresia „x e bun/bună”.
15. Rar mi se întâmplă să-mi recunosc greșelile.
16. Dacă unii își dau seama de personalitatea unui om după zodie, eu îmi dau seama după nume.
17. Aș putea trăi înconjurată numai de pisici.
18. Ador pastele.
19. Nu am o culoare preferată.
20. Sunt fascinată de ochii negri, complet negri.
21. Nu sunt o persoană matinală, din contră.
22. Am învățat să nu regret nimic din ce am făcut.
23. Mă simt ciudat când îmi iau ceva nou și toți întreabă cât a costat și de unde l-am cumpărat.
24. Consider că o să am destul timp să fac pe „femeia elegantă” așa că nu apelez acum la modă, genți mari din piele neagră, fuste strâmte, pantofi/sandale și altele asemănătoare. Prefer o pereche de blugi, niște adidași, un tricou funny și un hanorac/bolerou - depinde de vreme.
25. Nu înțeleg importanța unei relații și plânsul după băieți.
26. Într-o lume perfectă - în viziunea mea - ziua am dormi și noaptea ne-am trăi viața.
27. Îmi place să desenez cu creta.
28. Nu sunt serioasă când vine vorba de viitor.
29. Oamenii care spun „nu contează fericirea mea, dacă tu ești ok sunt și eu” sunt pur și simplu ipocriți.
30. Urăsc melodiile de la Guess Who! 

Acum, oricine mai are întrebări, le poate pune - desigur - într-un comentariu. :)

Comentarii

  1. Ne asemanam la punctele:1,3,5,23,29,30.
    P.S:Te-ai uitat la One Tree Hill?!Am vazut cateva chestii cu ei pe aici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da! E unul din serialele mele preferate! :x

      Ștergere
    2. Si eu l-am vazut,e chiar superb!:X

      Ștergere
    3. Mai mult decât superb! :x O să-mi fie dor de personaje!

      Ștergere
  2. Doamne, deci înafară de punctele 19 & 20, aș putea zice că suntem complet identice. :)) Apropo, ai primit o leapșă de la mine, aici: http://aspecial3.blogspot.ro/2012/07/leapsa-muzicala.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, mă bucur că semănăm! :D
      Merci de leapșă! :*

      Ștergere
  3. noi nu prea semanam :)) si eu dorm cu plapuma si acum , nu imi recunosc greselile nici de ma pici cu ceara, imi place mirosul cartilor.
    Totusi sunt curioasa la faza cu numele : sa luam un caz real pe mine ( doamne ce super importanta ma simt :)) cum zice prietena mea tu adica eu si exponatele de la Antipa)cum sunt ? prenumele meu real este Elena . G vine de la nick-nul meu pe care il folosesc in spatiul virtual de 5 ani Gaviota adica pescarusul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Prenumele meu real este Viorela. Anna, e o poreclă pusă de niște prieteni care consideră că semăn cu Anna Karenina. :)

      Ștergere
  4. Sunt anumite puncte în privința cărora sunt complet de acord. În special la fazele cu băieții.
    Hmm, aș fi tentată să fac și eu provocarea asta, dar nu sunt sigură :-?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie mi-ar plăcea să citesc provocarea scrisă de tine! :*

      Ștergere
  5. Ne asemanam in aproape toate punctele : 1 ,2 ,3 ,4 ,5 ,6 ,8 ,10 ,12 ,18,19,20,21,22,26,27 .
    Abia astept urmatorul articol.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că semănăm la atâta și că citești toate postările provocării de 30 de zile. :D:*

      Ștergere
  6. Hmm... sunt de acord cu tine in ceea ce priveste plansul dupa baieti dar... asta e diferit de plansul dupa Acel Baiat. Cel putin in opinia mea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Categoric. Eu mă refeream la persoanele care plâng după orice băiat care nu ajunge să fie al lor, sau alte situații asemănătoare. Atunci când intervine iubirea.. n-am nimic de zis.

      Ștergere
  7. Semanam putin :)) In schimb, mie, nu-mi place mirosul de vopsea, ci cel de mancare de caine :">

    RăspundețiȘtergere
  8. semanam putin :> hm ... zici ca iti dai seama de personalitatea cuiva dupa nume ? :o3 iti pun si eu o intrebare , daca nu te deranjeaza .cum este o persoana pe care o cheama eduard ? :d

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi îmi dau seama de personalitatea cuiva după nume în caz că am cunoscut persoane cu numele ăsta. Și am cunoscut doi cu numele zis de tine. Deci, o persoană cu acest nume este amuzantă dar devine sexy când e serioasă, câteodată poate fi stresantă, atunci când vorbește mult. Hmm.. sunt destul de prietenoase dar au și secretele lor.
      Cam așa sunt cei doi de-i știu eu. Am nimerit ceva? :))

      Ștergere
    2. 90% :> :))) mersi pentru raspuuuuns !

      Ștergere
  9. Semanam destul de mult... deci.. in afara de 4,5,16 semanam... :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Răspunsuri
    1. Păi așa e! :)) Și sunt atâția care au replica asta plantată-n gurăăă

      Ștergere

Trimiteți un comentariu