Îngenunchiază sweetheart!

Știți ce e frumos când colinzi noaptea străzile? Luminile. Și ce se vede perfect în lumina felinarelor? Cum alții îți înclină capul în fața ta. Well, asta da. Știu, o să spuneți că sunt nesuferită, dacă ați face parte din tot teatrul ăsta, ați înțelege. 
Oricum, eu voi continua să vă povestesc - fără niciun motiv ascuns - cum există oameni atât de falși dar care se cred atât de neprețuiți. Mda, de fapt, falsitatea poate fi neprețuită (cel puțin unii așa dau impresia).
Azi, când îmi făceam plimbărica de seară am dat peste o tanti nebună, care aparținea unui grup de credincioși și a stat 30 de minute - fără să exagerez - să-mi povestească mie și prietenilor cu care eram, cum Dumnezeu a făcut-o pe ea să-l sune pe taică-so și să-i spună „te iubesc!”. Apoi ne-a spus să ne gândim la o persoană pe care n-o suportăm și cum i-am oferi un cadou. Că așa face și Dumnezeu. Pe scurt, El nu ne suportă, dar totuși ne face cadouri. Nebuni. Mă rog, în timp ce mă înjunghiam ca să nu mă apuce o criză de râs (felicitări lui M. care ar trebui să dea la actorie!!!) mă uitam la un șir de oameni, ce păreau întregi la cap, care erau în fața unei scene și stăteau în genunchi în fața unuia care le cânta pe melodia de la Tot mai sus versuri legate de biserică și Dumnezeu. TARE SAU CE? (Toate astea se întâmplau într-o pădure! Deci oamenii erau în genunchi, în costume, pe pământ.)

Anyway, am povestit asta numai pentru că așa m-a îndemnat Dumnezeu să apăs pe taste. Am menționat că tanti a zis „curvă” în timp ce ne explica ce ne explica? Nu? Okay, nu mai zic. 
Așa, după monologul pe care l-a avut, pe care sincer nu l-am putut asculta pentru că muream de râs, mă gândeam ce e mai ușor: să convingi sau să aprobi? După câteva ture de centru m-am prins (cu mintea mea mediocră) că n-am de ce să-mi irosesc energia cu convingerea când zarurile au fost deja aruncate. Deși, ar fi fost frumos din partea mea să încerc. Dar ce mai contează ce e frumos când oricum ești curvă, nu-i așa? :)
Așa că dragă coamă dezlănțuită orice zici tu este adevărat și corect. Așteptăm al 20-lea copil. Da, știm, să ne trăiască. 

curvă.