Despre blog + oameni

Mă uitam la ce-am scris ieri și singurul cuvânt care mi-a venit în minte a fost „inutil”. Dar, așa cum mi-am promis, nu voi șterge nimic din ce scriu. E ciudat cum la fiecare început de lună, vreau să scriu ceva interesant și tot ce-mi iese este o harababură fără niciun fel de sens. Iar dacă nici eu nu înțeleg ce-am vrut să spun, de voi nici nu mai zic.
Mărturisesc că am o stare destul de proastă zilele astea și m-am hotărât să nu mai fac atâta reclamă blogului. Adică  adio postări pe facebook, toate blogurile, sau alte site-uri asemănătoare.

Știți? Eu cred că fiecare lucru se întâmplă cu un motiv anume, chiar dacă noi nu vedem un motiv în orice facem - prindeți voi ideea - așa că mi-ar plăcea să aud odată de la oricine „blogul tău a venit la momentul potrivit” sau „da, ceea ce ai scris m-a făcut să reflectez la x lucru”. Pentru asta scriu până la urmă, nu? Așa că atunci când va exista un motiv blogul meu va putea fi găsit fără să spun eu „încă ceva nou!”. Cel puțin așa zice gândirea mea de acum. Nu fac asta cu niciun motiv ascuns, numai că, de curând mi-am dat seama că sunt foarte atentă la numărul de comentarii, sau numărul de vizualizări, ceea ce nu-mi stătea în caracter înainte. Scriam știind că măcar o persoană citește și va reveni. Apoi am dat de facebook și alte site-uri pentru promovare și am început să pun un preț mult prea mare pe numere. Până la urmă, prefer să știu că o singură persoană intră pe acest blog, dar intră în fiecare zi, citește cu atenție și poate spune că mă cunoaște. Asta e greu, nu?
Am vrut să vă spun asta pentru că, în caz că mă urmăreați pe facebook să nu mă dați dispărută - deși nu cred dar în fine - și să știți că eu oricum voi scrie în fiecare zi fără nicio problemă. Mă apropii de 200 de postări și nu-mi vine să cred! Cine s-ar fi gândit că blogul ăsta o să rezite atât cu un om așa schimbător ca mine? Aș repeta vorba despre unii oameni care sunt ca norii, când ei dispar ziua ta este mai frumoasă, dar voi fi acuzată că sunt rea, așa că nu mai zic.

Asta a fost partea de „Azi am vrut să-ți spun că..”

Acum tema zilei: 26. Ce fel de persoane te atrag?

Poate sunt eu puțin tâmpită, dar aș prefera întrebări mai clare. Mă atrag în ce fel? Mă rog, voi vorbi despre orice gen de atras îmi vine în minte pentru că am chef de scris.
Atunci când e vorba de tipii de care mă îndrăgostesc nu știu să spun nimic. De multe ori m-am surprins și pe mine - ca și acum. Dacă e să mă gândesc la C. este atât de... la fel ca mine (în majoritatea privințelor) încât nu l-aș fi ales niciodată ca nimic. De ce? Pentru că întotdeauna mi-a plăcut să cred în „contrariile se atrag” deci am dezvoltat ideea „cei care seamănă prea mult se ceartă” și mi s-a confirmat de muuulte ori (!!!). Plus că este atât de leneș și delăsător încât mă consider oarbă sau pur și simplu proastă pentru că îmi pierd timpul cu un om ca el; dar din păcate nu putem alege de cine să ne placă sau când să ne treacă toată chestia asta cu iubirea. Trebuie să precizez că a fost iubirea la prima vedere! Ceea ce e destul de greu ținând cont de pozițiile noastre.
În general, mă atrag persoanele sincere, care știu cum să-și spună părerea, cu bun simț. Sunt tare greu de găsit, fiecare are impresia că fără părerea lui Pământul nu se mai învârte iar Soarele se va răci. Nu-i chiar așa. E important să-ți spui părerea dar prima dată trebuie să ți se ceară; în caz că asta se întâmplă trebuie să-ți găsești cuvintele și să formulezi ceva frumos dar clar. Mă rog, sau aruncați un „nu-mi place! e oribil/jalnic/urât/scârbos” și ați rezolvat problema fără niciun fel de stres dar să fiți siguri să persoana care va cerut părerea nu o să mai repete greșeala de a vă întreba ceva. Da, știu, suntem într-o țară liberă? Cum să te superi când cineva își spune părerea mai ales că tu i-ai cerut-o! Simplu, te deranjează tupeul și lipsa bunului simț. Haide! Toți ați pățit asta!

Finish. Nice day! Vă vine să credeți că e deja 2 august?! :|