To make one, there must be two

Lumina gălbuie a dimineții îmi inundă camera. Ochii mi se deschid cu greu deși mă simt plină de energie.
Un frig puternic îmi acoperă trupul deși este abia începutul lui septembrie. Mă întreb dacă nu cumva ne-am înșelat toți; poate anotimpurile o să revină la normal până la urmă. Clipesc des parcă vrând să opresc timpul în loc. Pipăi cuvertura până când dau de romanul ce-mi bucură serile și nopțile, îl așez lângă mine în timp ce-l răsfoiesc fără chef. 
Paginile nu-mi mai oferă aceeași tensiune ca noaptea, ca atunci când e liniște completă, când totul parcă prinde viață în capul meu chiar dacă eu vreau, sau nu.
Și-mi arunc ochii spre ceasul rotund, din lemn, ce stă spânzurat la mijlocul peretelui, chiar lângă tabloul cu flori de liliac. Nu conștientizez ora, nici nu mă interesează în mod special; știu că trebuie să fiu undeva. Știu că cineva mă așteptă și oricât de frumoasă ar fi lumina dimineții, trebuie să-mi continui viața.
După un duș cald, puțin fixativ și un ceai îmi arunc pe mine blugii negri, tricoul alb pe care scrie Guns'n'Roses și după ce mă izbește frigul de afară, mă întorc după hanoracul mov, moale și cald de care am uitat acum mult timp.
Nu durează mult, în zece minute sunt într-un hol lung, modern, proaspăt renovat. Îmi las botinele lângă ușă și pășesc ușor pe covorul pufos.
După câțiva pași timizi, îl văd chiar acolo, pe canapeaua maro, lucioasă, așezată în fața televizorului. Nu este atent la ecran, caută ceva într-un teanc de DVD-uri. Poartă o bluză neagră, mulată și blugii albaștrii pe care-i vedeam mai mereu, sau cel puțin, eu așa îmi amintesc. 
Dacă n-ar fi trecut atât de mult timp, probabil că aș sări pe el fără nicio problemă, dar parcă totul în jur anunță un nou început, un nou ceva care nu mai lasă loc de continuare. Chiar și așa mă apropii de el. Zâmbește când mă vede și îmi face semn să mă așez lângă el. Nu mă împotrivesc. Parfumul lui! Cât de dor îmi era de parfumul lui! 
Face o pauză, lasă DVD-urile și se întoarce cu fața la mine.
- O zi proastă?
Ridic din umeri și îi zâmbesc trist.
Se întoarce la DVD-urile lui și între timp pot să-l analizez mai bine. Nu s-a schimbat chiar atât de mult, cel puțin aspectul fizic nu trădează nimic. Părul este ceva mai lung decât îmi aminteam și nu o spun ca pe un lucru rău, din contră. Ochii, ochii sunt aceeași. La fel de calzi și iubitori; însă, nu pentru mine. În stânga și în dreapta televizorului sunt așezate două fotografii înrămate. El și o fată brunetă, drăguță, ce privește timid către aparat. Nu pot să spun că nu mă încearcă gelozia, dar mă bucur pentru el.
Mă privește iar.
- Mă bucur că m-ai sunat.
- Da, a trecut ceva timp, nu?
- Poate exagerat de mult timp. Dar știi cum se spune, mai bine mai târziu decât niciodată.
- Știi, asta merge și invers. Mai bine niciodată decât mai târziu.
- Bine că nu se aplică și în cazul nostru.
Tușește. Ridică o carcasă a unui DVD.
- Dirty Dancing?
- Perfect! 
Ia telecomanda și apasă play.
- Dar era deja băgat, ce căutai printre celelalte dacă știai deja ce vom vedea?
- Încercam să par ocupat.
Râd cu poftă în timp ce pe ecran apar diferite reclame și avertismente privind piratarea.
Începe filmul și fiecare privește ecranul. Din când în când îmi întorc privirea către el și încep să înțeleg că întotdeauna va spune „Nobody puts Baby in the corner!” atunci când voi avea nevoie de el.