Anne Frank, o lecție de viață

Într-o postare anterioară am menționat numele de Schindler. Ei bine, în ziua respectivă, profa de istorie ne-a făcut o surpriză și ne-a lăsat să ne uităm toată ziua la un film. Așa cum probabil ați dedus, este vorba de „Lista lui Schindler”, o capodoperă cinematografică, ce a primit șapte premii Oscar. Deși Schindler este un afemeiat și un profitor, membru al Partidului Nazist, el reușește să salveze peste 1100 de evrei din chinurile holocaustului.

Nu sunt o fană a filmelor istorice, sau a celor alb-negru, din contră mi se par plictisitoare și imposibil de văzut cu plăcere. Însă, „Lista lui Schindler” chiar își merită titlul de „capodoperă”, iar cele șapte premii Oscar mi se par puține. Probabil  și momentul premierei a avut meritul lui, dar emoțiile nu contenesc să apară în timp ce te întrebi cutremurat cu ce-au greșit bieții evrei și compari problemele din ziua de azi, cu cele de atunci, realizând că ar trebui să fim fericiți și optimiști.

V-am povestit asta ca un fel de introducere dedicată cărții ce urmează s-o prezint. Datorită filmului mai sus menționat, am ajuns să fiu foarte interesată de holocaust și tot ce s-a mai întâmplat în acea perioadă, plus motivele lui Hitler și personalitatea acestuia. Cine s-ar fi gândit că un om ce poate să omoare atât de mulți oameni fără nicio vină, poate să scrie poezii de exemplu. Mă rog, iar m-am luat cu altele și am uitat esența..

Este vorba desigur, despre „Jurnalul Annei Frank”. Cred că numele vă este cunoscut. Poate nu ați știut până acum de unde să-l luați sau doar nu vi s-a părut o carte ce poate schimba ceva în gândirea voastră sau percepția asupra istoriei. După o documentare superficială - la început - am considerat-o o carte ca oricare alta, câteva pagini ce adăpostesc numeroase cuvinte. M-am înșelat. În primul rând - și cel mai important - este un jurnal, este sufletul cuiva care se deschide în fața a sute (sau mii) de străini care nu fac decât să citească fiecare pagină ca pe a unui ziar oarecare sau ca pe o carte de ficțiune. Poate nu intenționat - multe din cele întâmplate par de domeniul fantasticului, inimaginabile. 

Anne începe să scrie în jurnalul primit de ziua ei, la vârsta pe paisprezece ani. În acea perioadă ura îndreptată asupra evreilor era deja bine instalată, iar diferențele dintre evrei și restul oamenilor erau scoase în evidență nu atât prin greșelile primilor (care erau curați ca lacrima) cât prin restricțiile (absolut stupide) la care trebuiau să se supună: „Evreii trebuie să poarte o stea galbenă; evreii trebuie să-și predea bicicletele; evreii n-au voie să meargă cu tramvaiul; evreii n-au voie să circule cu nici o mașină, nici măcar cu una particulară; evreii nu-și pot face cumpărăturile decât între orele 15.00 și 17.00; evreii nu pot merge decât la un frizer evreu; evreii.. (...)”. Da, sunt reguli absolut penibile, ce-ar putea fi amuzante dacă n-ar fi tragice sau dacă n-ar fi existat cu adevărat.

Jurnalul, numit ulterior „Kitty” este prietena de suflet a Annei, care încă din primele pagini ne destăinuie greutatea cu care își găsește prieteni adevărați, dorința ei cea mai mare fiind să aibă o prietenă numai a ei, cu care să poată vorbi despre orice. Însă planurile lui Hitler îi dau lumea peste cap, așa că ea, împreună cu familia ei se ascund timp de doi ani într-o Anexă a firmei în care lucra Otto Frank - tatăl. Doi ani în care Anne nu face decât să privească lumea de la fereastră și asta numai noaptea când sunt puține șanse să o zărească cineva. Își urmărește prietenii sau cunoștințele târâte la muncă știind că sfârșitul lor nu va fi departe odată ajunși la capătul drumului.

Anne Frank nu este numai o oglindă a acelor vremuri, iar jurnalul său nu seamănă cu niciun document istoric citit vreodată. E adevărat că prezintă multe detalii legate de viața evreilor în timpul persecuțiilor dar este mult mai mult decât atât. Prin fiecare cuvânt pe care-l spune, Anne își găsește un prieten în fiecare dintre noi și cred că asta e important. Talentul ei nu este evidențiat de cuvintele pompoase, din contră. A putut explica ceva complicat într-un fel cât mai aerisit posibil.

„Jurnalul Annei Frank” este o operă artistică de valoare excepțională! Punct.