Same scene different dream

Mi-ar plăcea să cred în destin, să văd motivul pentru care amândouă suntem în același timp, în același loc. Deocamdată, nu te văd decât ca pe o geamănă, una malefică aș putea spune - pe care o urăsc fără să-mi dau seama de ce.

Unii oamenii nu se suportă pentru că sunt mult prea diferiți, ei bine eu am o mare problemă cu tine pentru că îmi semeni extrem de tare - deși, nu s-ar spune. Probabil ăsta ar fi motivul pentru care nu avem ce căuta una în viața alteia, e ca și cum am trăi de două ori, ca și cum am avea un ecou permanent.

Cu toate astea, mi-ar plăcea să știi că te apreciez. Chiar și cu toate încurcăturile posibile și imposibile pe care le-am putea face, chiar dacă ne place același băiat, scriem la fel, vorbim la fel, citim aceeași carte dar în momente diferite, avem aceeași marcă de telefon și strada mea, nu va fi niciodată numai a mea, nu?

De ce să mint, mi-ar fi plăcut să scap de tine ca „măr” dar în felul ăsta aș fi ratat altele lucruri. Așa că te voi trata ca pe o copie fidelă, ca și cum ar trebui să mă suport pe mine! :)