November rain

Nu puteam găsi un titlu mai potrivit pentru postarea de azi. Pe scurt.. încă plouă și încă îmi place. De obicei prefer ca singuraticele picături de apă și fie însoțite de o adevărată furtună, dar de data asta, mă împac și cu zgomotul constant, oarecum liniștitor, al ploii de noiembrie.

Rar mi se întâmplă să am o zi plină pe o vreme ca asta. Nu mă complic, fac strictul necesar și în rest mă abonez la căldura păturii, alături de un film, sau o carte. Poate a fost vina filmelor ce mi-au colorat noaptea într-un alb obositor, sau poate a fost numai așa, o chestie, dar azi am avut multă energie. Aș minți să spun că mi-a plăcut să mă plimb ore și ore prin frig și ploaie, dar în mare, a fost o zi reușită în care am făcut multe.

Printre acele multe se numără o plimbare la bibliotecă de unde mi-am achiziționat câteva cărți din colecția Chic - geniale de-a dreptul! - și trei ture prin librărie - pentru că una a mai rămas în tot centrul (!!!!!) - de unde mi-am făcut o idee despre lista cu cadouri pentru Crăciun - cu cadourile pe care le vreau eu, desigur. Ca să nu fiu egoistă, am mai aruncat un ochi și în vitrinele altor magazine, încercând să găsesc câteva cadouri care să nu fie ceva exagerat, dar să spună exact ce trebuie. Am și găsit, dar de la a vrea până la a face, mai e - iar când e vorba de mine, totul se întâmplă pe ultima sută de metri chiar dacă în fiecare an promit că nu voi mai face așa.

Cam atât. Cine știe, poate luna asta voi reuși să fac mai multe decât în octombrie în care am cam lenevit din toate punctele de vedere. Până atunci, merg să văd ce mai face Stephanie, care tocmai a aflat că soțul o înseală (Ți-am plătit-o de Jane Fallon). Și dacă tot am început cu așa un titlu, terminăm cu așa o melodie.