Pe drum de Jack Kerouac

Mulțumesc Librăriei Online BookCity pentru că mi-a oferit Pe drum!

Unul dintre motivele de bază pentru care am vrut să citesc această carte a fost filmul care urma să apară și care a apărut între timp. De obicei, când știu că pot avea șansa să-mi plimb ochii asupra literelor, las vizionarea filmului ca o a doua prioritate - așa am făcut și acum, încă nu l-am văzut. Nu cunosc persoane care să mai fi citit acest roman, deci nu mi-a fost recomandat, n-am știu ce urmează să descopăr deschizând opera lui Kerouac din care a năvălit peste mine America anilor '50 împânzită de faimoasa generație beat.

Așa cum am aflat ulterior, Kerouac a fost transformat de către mass-media într-un purtător de cuvânt al generației beat - considerată o adunătură de huligani a căror viață este construită din amor, beție și droguri. Cum această combinație a unei vieți nebune presărată cu pericolele libertății nu putea să aducă nimic bun - în mare partea - lui Kerouac i s-a atribuit vina de schimbare în rău a unei generații; așa au început să apară dușmanii a căror cuvinte cântăreau greu pe-atunci.
Când și-a văzut creația devenită un produs, Kerouac a renunțat să-și mai împartă talentul cu cititorii săi, s-a oprit din scris și s-a îngropat în băutură și droguri - care i-au adus un sfârșit nu tocmai plăcut.

Pe urmă ne-am îmbrăcat și ne-am dus în cea mai mare viteză la New York să ne întâlnim cu fetele. Și-n timp ce treceam cu autobuzul prin straniul vid fosforescent al tunelului Lincoln, ședeam unul lângă celălalt făcând cu mâna și strigând și vociferând exaltați și mie îmi sărise o doagă, ca și lui Dean. Era pur și simplu un tânăr îmbătat de viață și, cu toate că era un escroc, îi înșela pe ceilalți doar pentru că era atât de dornic să trăiască și să se afle în preajma unor oameni care altfel nu l-ar fi băgat în seamă. Mă înșela și pe mine, o știam, iar el știa că eu știu, dar mie nu-mi păsa și ne înțelegeam bine, fără pisălogeală, fără răsfățuri. Aveam grijă unul de celălalt ca niște adevărați prieteni.

Drumul pe care am pășit alături de Sal și Dean mi-a cerut ceva răbdare. Odată deschisă acea parte a Americii, ea se răspândește în fiecare moleculă a lumii noastre. Și sincer, mi se pare că mulți ne-am putea regăsi aici. Adică cine nu și-a dorit vreodată să plece; să plece pur și simplu? Să lase totul în urmă și să-și înceapă propria aventură la care a visat de mult timp dar niciodată nu a avut curajul să plece cu adevărat.
Exact așa este Sal. Visează să devină scriitor și știe că o călătorie la întâmplare l-ar ajuta mult. I-ar mări sfera imaginației iar romanul său n-ar mai trebui să aștepte mult până să fie terminat.

Pe drum începe cu perspectiva lui Sal despre Dean. Acesta din urmă este văzut ca un erou al Americii, ca nucleul a tot ce se întâmpla. Coincidență sau nu, după ce Dean iese din închisoare merge împreună cu soția lui Marylou - cu care se ceartă ulterior - în New York. După o ceartă ce pare să-i despartă pe cei doi, Dean ajunge în Peterson, New Jersey, în casa lui Sal și al mătușii lui. Folosește drept scuză dorința de a învăța să scrie și să citească, iar așa ajunge să locuiască împreună cu aceștia ceva timp.

Dacă ar fi ceva cu care aș putea compara relația dintre Sal și Dean, ar fi un copil diabetic, ce vede în ciocolată sensul vieții, motivul pentru care Pământul de învârte. Chiar și știind că pornirea la drum cu un tip ca Dean nu va aduce cine știe ce lucruri sclipitoare, Sal nu face decât să riște, chiar dacă la un moment dat afirmă: cu apucatul de Dean, goneam prin lume fără a avea cât de cât răgaz să o văd.

Una peste asta, este un roman care se citește încet, cu grijă, analizând fiecare cuvânt. Chiar și așa, sunt puține șansa ca la final cititorul să tragă o concluzie. Totul pare o goană nebună a unor oameni care caută „lucrul acela” și locul unde ar putea simți că aparțin. Întrebarea e dacă răspunsurile acestor frământări există.