Unsafe

Și mă gândesc că am avut fiecare partea lui de vină, că ne-am schimbat fie că am vrut sau nu. 
Dar totuși, e greu să vezi cum unora le este atât de ușor să renunțe, cum pur și simplu nu le pasă pentru că au ceva mai bun de făcut.

Noaptea trecută mi-am dat seama că nu am mai scris de mult ceva ce aș vrea să-ți spun - nu că ar conta foarte mult pentru tine, dar am văzut persoane care citesc cu drag rubrica asta. E ciudat cât pot să conteze unele persoane pentru care noi nu însemnăm cine știe ce și cum toate par coincidențe, apoi nu, apoi iar da și așa ne zăpăcim complet.

Lăsând asta, mâine stau. Probabil te-ai prins că ceva nu e în regulă cu plecările mele dese și fără un scop anume, dar ne respingem, ăsta e adevărul - sau o iluzie rezultată din paranoia.

Concluzia, vom rămâne la fel. Două bufnițe ce nu se vor întâlni niciodată, ce nu-și vor vorbi, ce vor uita că s-au văzut vreodată, ce nu există decât separat.