Lasă-mă să intru de John Ajvide Lindqvist

Mulțumesc Librăriei Online LIBRIS pentru că mi-a oferit Lasă-mă să intru! Nu uitați de miile de cărți în limba engleză pe care LIBRIS vi le pune la dispoziție!

După ce am început să cunosc lumea lui Lindoqvist mi-am dat seama că pentru o persoană care susține că e fan Jurnalele Vampirilor, ar fi trebuit să-mi dau seama după titlu în ce categorie intră acest roman. Pentru o persoană care nu a urmărit serialul mai sus menționat titlul se traduce așa: „Sunt un vampirel și nu pot să intru dacă nu mă inviți tu așa că, lasă-mă să intru”. Da, puțin umor - după o astfel de carte, care-ți zguduie liniștea, trebuie puțin umor.

Deci, avem așa, una bucată Oskar, un puști de doisprezece ani care primește bătăiță la școală de la unu de se crede el mare și tare. Să ziceam că asta nu ar fi ceva ieșit din comun deși mereu mi s-a părut ceva josnic să te iei de cineva care nu-ți este pe măsură. Însă, atunci când Oskar începe să se creadă un criminal și merge în pădure să înjunghie copacii, începi să te întrebi cât de normal este. După mica lui escapadă în care „a ucis” un copac, ziarele explodează. O crimă. Cineva a fost omorât fix în pădurea aceea și exact în intervalul de timp în care Oskar își imagina că își varsă nervii pe tipii care îl bat la școală. Ce rezultă din asta? Puteri paranormale (și-ar dori el..). Pentru vârsta lui crimele și lucrurile ce aparțin întunericului sunt interesante și numai bune de explorat - știți cum e, nu? - dar în timp ce-și cercetează puterile inexistente își întâlnește noua vecină. Acea vecină care seara, când totul este acoperit de zăpadă, când frigul îți îngheață oasele - ea stă într-un tricou roz cu mare lenjeritate. Acea vecină care nu a mai văzut niciodată un cub Rubik și care-și ține apartamentul într-o beznă continuă, sugerată de perdelele negre și geamurile mate.

Mai avem una bucată Eli - vecina cu tricou roz. Pe parcursul lecturii autorul ne lasă s-o percepem pe micuță (relativ) ca pe un monstru, sau ar trebui să-i spun monstru îndulcit, pentru că eu așa am văzut-o încă de la început. Prin replicile pe care le are ne ajută să-i vedem latura umană, cea care urăște ceea ce a devenit și felul în care supraviețuiește. Ușor ajunge să aibă sentimente care-i erau străine până atunci, să descopere lumea prin ochii altcuiva. Desigur, nu-mi place relația - dacă se poate numi așa - pe care o are cu colegul de apartament - dacă și el se poate numi așa - care-mi amintește destul de mult de operele lui Nabokov, în special de Lolita deși majoritatea scrierilor lui se învârt în cerc. Numai că spre deosebire de Nabokov, autorul romanului „Lasă-mă să intru” știe cum să... nu sară calul.

Cartea ne arată cum într-o suburbie a Stockholmului un monstru încearcă să fie cât mai uman posibil iar un puști normal se transformă încet într-un coșmar. Pentru că apare noțiunea de vampir ar putea fi considerat un roman fantasy dar nu este. Nu seamănă cu nimic altceva, nici cu Dracula a lui Bram Stoker nici cu altă serie gen Academia Vampirilor sau Vampirii din Morganville. Până în momentul de față mi se pare o lucrare unică, genială pe care niciun șoarece de bibliotecă n-ar trebui s-o rateze.