I will if you will

Ideea e că mă uitam la ei doi pe scenă și încercam să-i înlocuiesc cu personajele din realitate. Într-un fel, totul se potrivea, dar un ochi al unui expert ar fi putut scoate în evidență detaliile care vă scot din joc. Ea, cea din realitate, nu va fi niciodată la fel de apreciată ca picătura ei astrală - ca să zic așa - ce-i ținea locul în acel spectacol, iar tu dragul meu, nu cred - deși aș vrea - că ai ambiția acelui cântăreț.

Până la urmă, după ce am întors situația pe toate părțile, după ce am văzut și rezultatul votului, am zis că trebuie să am încredere în propriile instincte și să intru în echipa „let it be”. Nu cred în voi doi, nici măcar pentru o secundă, partea complicată e că nu aș ști să explic de ce, pur și simplu, împreună, nu existați dar, chiar și susținând această concluzie, dacă s-ar întâmpla inversul a ceea ce am spus, v-aș da o șansă - o șansă care să vă arate că am avut dreptate.

Apoi, probabil că am ajunge tot de unde am plecat, dar cu o povară în minus. După ce apele s-ar liniști, după ce ea și-ar termina de jucat drama din care nu mai poate să iasă după câte se pare, după toate astea, ți-aș mai aduce un trandafir.