Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald

Un lucru e sigur, curiozitatea te împinge să faci lucruri pe care altfel, nu le-ai face - nici în ruptul capului. În ultimul timp începusem să aud din ce în ce mai des numele acestei cărți, apoi când am început s-o răsfoiesc am zis „Bine! De ce nu?”. De ce să mint (?!) faptul că în următoarea ecranizare a romanului (mai 2013) Leonardo DiCaprio va juca rolul principal - a cântărit destul de mult în decizia mea de a începe opera lui Fitzgerald.

Și am început cu stângul. Mă așteptam ca povestirea să fie făcută de vocea lui Gatsby, așa cum mi-l imaginam eu în momentul respectiv, dar m-am împrietenit destul de repede și cu Nick (vecin cu misteriosul personaj central).
Trebuie să recunosc că autorul a știut exact cum să sporească interesul cititorului față de personajul său principal. Gatsby nu apare încă de la început, din contră, se lasă așteptat ca un super star - așa cum indică și „Marele” ce este pus înaintea numelui său. Însă, o dată la câteva pagini, câte un personaj ce abia se formează îi pronunță numele cu o oarecare ezitare, apoi, când vine momentul în care ar trebui etalate informațiile față de acest domn, ceva se întâmplă și totul rămâne în aer.

De-a lungul paginilor, Gatsby este cunoscut drept un spion de unii, ruda unui rege de alții - dar din fiecare povestioară iscată pe la colțurile camerelor reiese că ceva nu e în regulă cu persoana lui. Petrecerile dese pe care le dă și lumea care apare chiar dacă nu-l cunoaște pe bogătaș, nu ajută la formarea unei imagini clare față de cine este el de fapt - iar cu cât citeam mai mult cu atât mă îndoiam mai tare că voi ajunge să aflu care-i șpilul; ce a vrut de fapt autorul să arate prin personajul său.

După câteva întâlniri cu vecinul său enigmatic, Nick află că este îndrăgostit de verișoara sa Daisy, acesta fiind și motivul prieteniei lor. Chiar dacă aceasta din urmă este măritată cu Tom, la fel de adevărat este și că soțul său o înșeală, așa că una peste alta întâlnirea ei cu Gatsby nu pare un lucru rău - și nici nu este. 
Prima revedere nu este chiar cea mai norocoasă, dar următoarele întâlniri îl transformă pe Gatsby dintr-un om bogat și dubios într-unul timid, care abia își mai găsește cuvintele în fața femeii iubite.

Cum lucruri nu rămân niciodată la stadiul acesta, Fitzgerald se joacă necontenit cu personajele sale, făcându-le martorii unei tragedii cusută cu ață albă. Moment în care, viața luxoasă a lui Gatsby, curtea lui plină de oameni care se presupune că au venit pentru el în primul rând - toate acestea dispar, fiind șterse fără ezitare. Poate ăsta este și punctul forte al cărții, jocul cu care sunt ademeniți cititorii și dezvăluirile despre viața secretă a lui Gatsby, care ne țin - cu sau fără voia noastră - la foc mic.