Stand at the edge of an ocean

- Cum îți place cafeaua?
- Nu mă pricep, fă-o cum o fi și văd eu apoi dacă o pot bea.
- Bine. Poftim.
- Mulțumesc.

- Deci, ca să înțeleg, vrei să schimbi viitorul?
- Da! De când a deschis subiectul mă bântuie cuvintele lui. Adică oricât de bine ar fi acum, nu vreau să fie totul la fel - acum este o joacă, nu-i așa?
- Este oare?
- Suntem copii, nu are niciun sens. Cu timpul ne vom schimba modul de gândire și vom alege să acționăm altfel, cel puțin așa văd eu transformarea într-un adult.
- Copilă, adulții nu există. Ei sunt numai oameni mai în vârstă care dau impresia celor mai tineri că știu totul, că au înțeles misterele vieții dar că nu au de gând să le spună cuiva vreodată. Asta e o minciună. Și adulții, oricât de greu ne-ar fi să credem, sunt copii. La fel de nesiguri ca tine draga mea. Nici ei nu au instrucțiuni iar ajutoarele de obicei vin prea târziu, așa că nesiguri cum sunt, se descurcă.
- Nu s-ar spune că sunt atât de nesiguri pe cât spui. Bătrâne tu când ești nesigur?
- Mereu. De exemplu, nu știu niciodată ce întrebări vei pune sau dacă eu voi ști răspunsul - în același timp nu aș vrea să te dezamăgesc și să îți spun că nu îți pot oferi o informație concretă.
- Ei bine, dacă ceea ce spui e adevărat, nu o arăți.
- Sigur că nu, altfel, voi ăștia mici nu ați mai vedea în noi, cei mari, un sprijin, pentru că am apărea conturați în aceleași greșeli ca ale voastre. 
- Sunteți atât de răi! Ne faceți să părem niște idioți când de fapt și voi sunteți în aceeași situație și noi ne pierdem dorința de a..
- Vă arăta temerile? Da. Așa te transformi într-o persoană matură. Când realizezi că trebuie să te descurci singur și să-ți înfrunți temerile, fără să îi scufunzi și pe alții în ele.
- E ciudat. În fine, văd eu.
- Încă nu te-ai atins de cafea.
- Da, asta pentru că nu-mi place gustul ei oricum ai face-o. Dar nu am vrut să te refuz, să te las să mă dezamăgești - cum ai spus.
- Da, vei fi o adultă pe cinste!