Random

Extraterestră. Sunt oare? O privire atât de pătrunzătoare, atât de chinuitoare; te sfâșie; nu poți decât să te chinui, să privești.

Aș vrea să dispari. Îți amintești? Ceva? Orice? Oricât?
Timpul. Ne urăște. Mereu ne va urî. Și? Atunci de ce încerci să-l ajuți să treacă. Nu înțeleg.

Plec. Voi pleca. Dacă așa totul se va schimba fără urmă de îndoială, dacă așa tu ai dispărea pentru totdeauna, voi pleca. Aș pleca, numai să știu că regreți asta. Numai să știu că îți vei aminti că nu am fost întotdeauna plecată. Altfel, aș consuma zile; zile pe care nu le voi mai recupera. Zile pierdute, pentru tine.

Tu. Atât de absent și totuși atât de dureros, atât de real. Dar tu nu știi. Nu știi. Nu știi. Nu știi.

De parcă m-ai fi văzut pentru prima dată. De parcă nu te-aș fi văzut nici eu până acum. De parcă suntem invizibili. Morți. De parcă murim fără să avem propriile funerarii. 

Singuri. Mereu. Pentru lumină poate. Sau pentru întuneric, însă, pentru singurătate. Pentru viitor, pentru minciună. Pentru uitare, apoi, pentru liniște.

E frig, probabil va ninge. Probabil vom rămâne înghețați. A! Deja suntem.