Dezghețul de A. D. Miller

Cunoscuta Librărie Online, LIBRIS,  mi-a oferit și luna aceasta șansa de a citi o carte genială! Mulțumesc frumos! Nu uitați de miile de cărți în limba engleză pe care LIBRIS vi le pune la dispoziție.

Ca și în ultima recenzie, trebuie să vă spun în primul rând că ador coperta! Mai exact cromatica ei. Cât despre titlu, am trișat puțin când l-am ales, venirea primăverii mi-a cam șoptit ce să aleg și așa am ajuns la concluzia că primăvara are gusturi bune în materie de cărți. Nu știu dacă a fost vorba numai de aerul acela rece, care parcă ieșea din copertă și îți îngheța oasele - într-un mod plăcut, cum numai un masochist ar înțelege -, sau faptul că locul acțiunii este singura țară de care sunt îndrăgostită: Rusia.

Dezghețul vine ca în majoritatea cazurilor, pe nepregătite, imagine surprinsă chiar de un citat al primelor pagini, unde ni se explică felul în care sunt concepuți ghioceii, de ruși: „Așa le spun rușii, mi-a explicat el, cadavrelor care ies la lumină când dă dezghețul. (...) Ghioceii: răul care s-a instaurat deja, care e dintotdeauna acolo, foarte aproape, dar pe care de multe ori îl treci cu vederea. Păcatele pe care le ascunde iarna, uneori pentru totdeauna.”. Nu știu ce spuneți voi, dar eu aș pune rândurile astea undeva la citate preferate. Ca să fiu sinceră, au fost primele cuvinte citite din carte, motivul care a cântărit cel mai greu atunci când a trebuit să aleg. Poate suna ca începutul unui roman polițist - într-un fel aș spune că nu este chiar genul acesta de literatură, dar cu cât te adâncești în poveste cu atât începi să te întrebi pentru ce îți place mai mult cartea lui A. D. Miller; pentru suspans? Pentru surprize? Pentru atmosferă? Pentru personaje? Pentru mesaj?! Eu încă nu m-am putut decide..

De data aceasta suntem alături de Nick Platt (cer seriozitate), un avocat englez, venit în Rusia de patru ani. Fiecare cuvințel al romanului, alcătuiește un fel de scrisoare pentru viitoarea lui soție, în care îi povestește viața lui de dinainte de a o cunoaște. Multe pasaje m-au făcut să-mi spun „Frate, sper că te-ai schimbat, altfel nu înțeleg de ce te-ar dori drept soț!” și pe bună dreptatea, viața lui Nick în Rusia nu ne arată decât partea lui naivă - în principal. Chiar și așa, am apreciat scrisoarea și dorința lui de a nu începe o căsnicie înainte de a-și pune sufletul pe tavă în fața iubitei - nu că asta ar avea vreo legătură cu acțiunea, dar trebuia să o spun. Apoi vine partea în care detaliile despre viața lui conturează o poveste de iubire - unilaterală sau nu - pe care nu înțeleg cum a putut să i-o explice viitoarei soții atât de... detaliat. E adevărat ca majoritatea acțiunilor lui îl fac un fraier și nu un macho dar tot pare ciudat.

O rusoaică. În caz că nu v-ați fi gândit la asta din moment ce totul se întâmplă în Rusia. De fapt, două rusoaice. Mașa, cea de care de îndrăgostește, și Katia, soră-sa. Sigur sigur la început nu par dubioase - la foarte început - chiar oferă o imagine drăguță, sexy; ceva ce Nick nu pare. După care, cărțile sunt puse pe masă una câte una. Pe lângă relația ciudată dintre cele două, subliniată chiar în momentul în care Nick și Mașa au niște treabă (înțelegeți voi) și Katia stă pe un scaun lângă pat și se uită pur și simplu. Adică.. zău?! Și treaba asta, analizată așa cum trebuie, este cea mai mică problemă de care s-ar putea lega avocatul englez. Se pare că cele două nu sunt chiar ceea ce par a fi, iar Nick are multe de reparat în urma lor.

Hehe.. cam așa și cu Rusia! Ca să îl citez pe nenea Simon Sebag Montefiore: „Irezistibil, decadent și captivant...” ENJOY!