Snowdrops

Poate e vina zilelor de luni - sunt mereu atât de respingătoare și au un talent grozav de a începe exact când visele sunt mai frumoase! De când mă știu încerc să trăiesc ziua de luni ca pe o zi normală, fără să strâmb din nas de dimineață, fără să pic de somn după-masa și fără seara de duminică în care spun „Ia-mă Doamne! Mâine iar e luni!”. Cred că ar fi o adevărata performanță!

Mă gândesc că la anul voi avea ore de dimineață și nu mă pot hotărî dacă ăsta e un lucru bun sau rău. Deja ziua s-a mărit/lungit și nu mai cobor pe întuneric scările iar ideea de „le-am coborât pe întuneric pentru ultima dată..” nu-mi place. Apoi mă gândesc ca la anul la voi urca de dimineață pe același întuneric și-mi trece dorul. Partea proastă e că urcându-le pot să cad în bot ceea ce e grav, dar acum nu pot decât să cad în cur ceea ce e tradiție pur și simplu. Dar cum rămâne cu serile de iarnă? Adică unde mai e plăcerea/frica de a ieși pe poarta școlii pentru că nu știi niciodată de unde te va izbi un bulgăre sau când o să aluneci cu talent și te vei duce ca pe.. gheață (șocant, nu?).

Că tot am adus vorba de gheață, azi am primit „Dezghețul” de A. D. Miller, și e tare giugiulină! Iar dacă o să mai fiu „răcită” încă două zile, la fel ca azi, o să vă povestesc despre ea curând. Înainte de asta miniVampirații au prioritate totuși. De ce îi spun așa? Pentru că din lenea de a căuta altceva am citit volumul 1,5 - o chestiuță mică gen.. bonus - iar mini se potrivește perfect. Este atât de mini încât presimt că va fi tot o postare oarecare cu câteva cuvinte despre carte. Hmm.. vedem.

Șiiii plec să mai dezgheț niște pagini. Pe mâine!