We can kill each other later

Știi momentul în care îți place o melodie dar în același timp îți amintește de momente neplăcute și renunți s-o mai asculți? Dar chiar dacă o ștergi, chiar dacă îți rogi prietenii să nu o mai fredoneze sau ieși din magazine atunci când auzi primele note, nu va ajuta cu nimic. Există sunete care vor fi mereu acolo, pe care nu le poți alunga numai prin simpla astupare a urechilor și oricât încerci să asociezi melodia cu oricare altă întâmplare, nimic nu se va schimba. Aceeași melodie, aceeași amintire. 

Nu spun asta întâmplător. De exemplu, ascult ceva ce mi-aș dori să-mi amintească de tine dar mereu mă voi gândi la celălalt chiar dacă îmi impun să las capitolul ăla în urmă. Exact așa e și cu tine. Nu mă învârt în jurul tău pentru că e marea mea dorință sau pentru că nu există ceva mai bun de făcut pe lume - ești doar singurul în jurul căruia pot gravita diferit. Nu am ales eu momentul de start, așa că nu îl voi alege nici pe cel în care mișcarea de rotație se va opri definitiv - pentru că trebuie să existe și momentul ăla. Acum, sau peste douăzeci de ani, trebuie să se oprească ceva iar odată cu „ceva” tot. 

Unii spun că atunci când iubești trebuie să-i dorești binele celuilalt, să nu fii egoist și să știi să-l pierzi, să-l aștepți, să-l accepți. Alții spun că iubirea e complet diferită; constă în a ține cu dinții de ceea ce-ți dorești, de a lupta pentru împlinirea visului și alte dovezi că vrei și vrei acum. Din capitolul „ce vrem noi? iubire. și când o vrem? acum!”. Prima variantă îmi sună mult prea influențată de horoscop, deși este cea mai ușoară - doar aștepți și-ți pică din cer, cum speram eu cu planetele. A doua este mult prea „dacă voi nu mă vreți eu vă vreau”. Există și ceva care să fie undeva între cele două? Ideea e că nu-mi place să mă joc neapărat pe tema asta, nu mi se pare ceva pentru care să-mi pierd timpul. Au avut și postările cu subînțeles timpul lor, statusurile triste și privirile furișe deja sunt copilărești - nu mai oferă nicio plăcere. Apoi, mai e partea în care toate astea sunt făcute de ea și chiar de m-ar ajuta, nu le-aș face numai din acest motiv. Mi-ar plăcea să vă înțeleg relația într-o zi.

E ciudat cum de fiecare dată când mă strânge-n brațe simt nevoia să zâmbesc fals puțin îngrețoșată. Ce cuvânt urât - și poate nu merită! Păcat, dacă tot trebuie să fiu incompletă măcar să știu cum s-o spun. Revenind. Aveam tendința să dau vina pe ea pentru starea ta de înmormântare, apoi mi-am dat seama că tu erai așa și înainte de ciudata prietenie. Să-mi fie rușine că nu mai știu când și cum s-a întâmplat. Aș spune că blestem ziua, dar încă o aștept pe cea în care voi avea nevoie de ajutorul ei

Ce să fac eu cu tine? Tu nu aștepți, nu accepți, nu simți, nu vrei, nu asculți, nu ești - nimic din ce mi-aș dori vreodată. Totuși, ghinionul face să fii tot ce-mi doresc acum. Știi tu, genul de persoană căreia nu i-aș critica muzica, nu aș încerca să o schimb și pentru care aș face un sandwich - în cazuri extreme, dar aș face. În cazul în care ocaziile astea nu se vor ivi fie de la planete fie de la luptă, aș vrea s-o pățești și tu. Aș vrea să te uiți la iubirea ta cum dispare pe zi ce trece, să simți fiecare secundă pierdută ca pe o măsea scoasă fără anestezie - să știi că o să se termine chiar dacă ceri prelungiri. Să nu-ți dorești nimic forțat și să-ți stăpânești impulsul de a forța tot. Să te uiți la ea zilnic - nu numai patru ani, mai mult - și să o vezi cum se uită în gol, să ți se rupă sufletul dar totuși să ți se pară. Să crezi că ai tu o problemă dar să nu poți folosi scuza „țin capul în jos ca să-mi admir pantofii”. Să crezi că mai rău de atât nu se poate să crezi că există o limită până și când vine vorba de privitul de la distanță și chiar atunci să te apuce plânsul și să realizezi că totul e real dar imposibil. Să fii singur pentru că n-ai știut să recunoști. Să pierzi pentru că n-ai știut să ceri. Iar după mult timp, să ți se spună că totul era mult mai ușor dar că ai fost orb.

După ce se va termina, să-ți amintești de mine ca tipa cu o măsea mai puțin pe secundă ce trece; cea care te-a privit patru ani uitându-te în gol; cea căreia i s-a părut că simți; cea care își admiră botinele; cea care nu cere; cea care e singură și regretă timpul pierdut și dioptriile tale. Cea care te-ar vrea și peste un catralion de ani dar te-ar refuza numai ca să știi cum s-a simțit ea. Cea care te-ar iubi chinuindu-te. Cea pe care n-o vei pierde niciodată dar ea te va pierde întotdeauna. Singura.

Totuși poate încă mi se pare. :)