Fetița prietenei mele de Dorothy Koomson

„Every second counts.”

Singurul lucru pe care îl regret este timpul care a trecut de la terminarea cărții până la scrierea recenziei. E adevărat că senzațiile oferite de tot ce se întâmplă între aceste coperți nu mai sunt proaspete dar gândindu-mă la acțiune, cartea îmi este încă foarte dragă. De fapt, aș putea-o numi cartea mea preferată în momentul de față pentru toate nopțile pierdute și emoțiile și zâmbetele...

Într-un fel aș fi vrut să o citesc de cum am găsit-o pe internet, nu să o amân atât de mult timp - mereu pentru alte scrieri ce păreau mai interesante. Ideea e că, încă de la început, am știut că e genul de carte pe care o voi citi când voi avea nevoie de ceva bun! Știam că urma să ocupe un loc important în topul cărților mele preferate. Mereu am asociat colecția CHIC cu subiecte amuzante și legate de fashion, sau pur și simplu cucoane la treizeci de ani care-și întâlnesc marea iubire pe neașteptate - iar cunoscându-mă, mereu voi gândi așa chiar știind că n-am dreptate. De când am descoperit „Femeie. Albă. Moartă.” de Lauren Henderson mi-am schimbat părerea despre drăguța colecție a editurii Polirom. Am văzut că se poate ceva diferit - în cel mai bun sens în care se poate spune asta.

Sunt în starea aia în care nu m-aș mai opri din scris dar în același timp nu știu cum să spun exact ce face cartea de față atât de specială. Poate faptul că totul ține de umanitate, iertare, prietenie, iubire și fie că vrei sau nu, te sensibilizează, pentru că da, are puterea asta. E pur și simplu vorba despre viață, condimentată cu acel ceva care te ține între paginile cărții până amorțești - la propriu.

Kamryn și Adele au fost cele mai bune prietene, până când Adele și Nate - logodnicul lui Kamryn la momentul respectiv - și-au transformat relația de prietenie într-o aventură. Până acum totul sună a trădare crasă dar dacă e un lucru pe care această carte îl subliniază și îngroașă de câte ori are ocazia, acela e că lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi. Însă, din păcate, câteodată sunt. De exemplu, momentul în care Kamryn află de boala incurabilă a lui Adele este atât de real încât de sfâșie pur și simplu. Atât ideea de pierderea a cuiva drag - pentru că, și după destul de mulți ani, cele mai bune prietene sunt cele mai bune prietene - cât și tot ce urmează după inevitabila tragedie.

Într-adevăr titlul spune ceva important, gestul făcut de Kamryin, ce denotă iertare pură îmbibată cu o tonă de iubire; și anume adoptarea fetiței lui Adele. Chiar dacă ce am spus eu acum e pe cât de poate de scurt, din motive legate de plăcerea de a vă lăsa pe voi să descoperiți totul pas cu pas - fiecare cuvânt ce alcătuiește povestea, construiește pe lângă ceva plăcut și înduioșător, o lecție de viață. Dură, dar frumoasă și plină de neprevăzut. Puteți conta pe ideea că lucrurile de complică și că Dorothy Koomson reușește să vă țină cu sufletul la gură fără un roman ieșit din comun, fantastic, plin de bombe ce stau la explodeze la fiecare colț de pagină. După mine, ăsta este talentul, reușita de a face un lucru ce ține de normalitate să pară mai ceva ca aurul de la baza unui curcubeu!

Nu voi mai lăsa cuvintele să murdărească și voi adăuga doar „O recomand oricui, oricând, din toate motivele, din tot sufletul!”. ENJOY!