Blue for the tears, black for the night

Mâine. Promit că mâine îmi voi etala părerile despre romanul polițist al lui Peter James. E adevărat că aș putea să fac un efort și să dau gata ultimele cinci pagini chiar acum dar nu vreau. Chiar dacă știu că nu fac decât să prelungesc suferința personajelor, eu tot nu-mi doresc să termin cartea asta, apoi s-o înapoiez bibliotecii și să renunț la ea practic. Așa că, mâine - ziua în care nu vor mai exista amânări. 

S-a produs inevitabilul! Weekend-ul meu prelungit s-a terminat și alte patru ore (care trebuiau să fie șase) din viața mea s-au dus pe băncile școlii. Mai devreme mă apucaseră gândurile despre facultate și am reușit cu greu să mi le îndrept spre alt domeniu. Nici nu vreau să mă mai gândesc la asta! 

Una peste alta, azi m-am simțit ca un copil care suferă de diabet, în fața unei cofetării. Nu pot să înțeleg care ne este rostul mai exact și de ce ne tot învârtim și alergăm după cai verzi pe pereți. Partea bună e că am reușit să-mi blochez tot ce aș fi vrut și putut să simt. Hmm.. dar pot spune că e un blocaj provizoriu. Ceva care să țină până se repară ce a fost stricat, apoi putem încerca să stricăm iar...

Gata, M. a cântat prea frumos azi ca să pătez amintirea asta cu tine!