Dragă bătrâne,

Abia așteptam să-mi fac timp să-ți scriu, ca să am ocazia să te corectez în legătură cu mare parte din ultima ta scrisoare. Nu neg faptul că nici gândurile mele nu erau foarte diferite de alte tale, dar timpul - așa cum îi e obiceiul - m-a surprins plăcut. Nu cred că e vina aripilor de liliac, care am impresia că sunt cumva înrudite cu karma, dar nimic nu dă semne că s-ar apropia vreo catastrofă.

Una peste alta, cum am citit mai devreme, mi-am dat seama că nu îl mai iubesc atunci când nu am mai putut scrie despre el. Știi? E chinuitor într-un fel pentru că îl consideram singura mea sursă de inspirație - cel puțin până de curând. Am frunzărit câteva jurnale vechi și am aflat câte amintiri îmi apăreau greșit în memorie. Cu timpul, avem tendința să facem orice moment fie el bun sau rău, cât mai luminos, să ne amintim chiar și de oamenii care ne-au deranjat ca de niște persoane care nu erau totuși așa de rele. Dar, sunt sigură că tu știi asta deja - iar la cum te știu, dacă aș sta să caut esența multor discuții de-ale noastre, pun pariu că mi-aș regăsi propriile cuvinte. Totuși, să ne prefacem că am făcut o mare descoperire.

Mai știi despre ce ne contraziceam anul trecut pe vremea asta? Trecut și prezent. Tu ziceai că prezentul e mai sănătos iar eu insistam că trecutul e mai plăcut. Ce am făcut până la urmă? Am adus trecutul în prezent și am reușit să citesc câteva rânduri din viitor. Nu a fost mare brânză dar ți-am văzut chipul încruntat când mi-ai auzit alegerea. Haha, nici vorba să mă fi pus pe gânduri reacția ta - doar nu aveam alte așteptări. Ideea e că, anul ăsta nu va face excepție. Gândește-te, acum doi ani, prezentul a avut covorul roșu numai pentru el. I-a ajuns. Chiar dacă nu te pot vedea în momentul ăsta, sunt sigură că ai aceeași încruntătură care le dă sprâncenelor tale o formă ciudată - și amuzantă în același timp.

Zilele următoare te voi suna să-ți povestesc despre o nouă carte, foarte bună! Probabil, dacă voi fi în toane bune, ți-o voi trimite cu urătoarea scrisoare - în caz că până atunci nu mă aburește M. ca să o ia la București. Că tot a venit vorba, asigură-te că următoarele tale rânduri conțin câteva sfaturi despre asta.. știi tu, locuri în care poți să ascunzi cărți care vrei să fie citite numai de tine. Abia aștept propunerile tale! Unde am rămas? A, cartea. Deci, îmbină două subiecte foarte interesante și dragi mie - presupun că pe unul din ele deja l-ai ghicit, al doilea îl vei descoperi numai citind-o dragule -, iar în timp ce o citeam, mi-am dat seama că dacă aș citi o carte despre Hitler nu cred că aș simți cine știe ce gâdileală. Desigur, dacă ar cuprinde mai multe informații despre holocaust decât despre viața lui nenea H. atunci m-aș mai gândi.

Cum e unde ești tu? Nu mori de cald în timp ce îți tratezi alți pacienți cu care probabil vei ține legătura prin scrisori - cum facem noi acum - când te vei întoarce aici? Vizualizând treaba asta, mi se pare că totul seamănă cu o imensă clepsidră jucăușă. N-am mai avut de mult una. Eram absolut fascinată de ele când eram micuță. Nu mai știu ce mi se părea ciudat, sau ce teorie inventasem pe baza lor, dar ceva aveau ele spectaculos - mai ales atunci când nisipul era colorat. Pură magie.

tyskungen,
Ella