Tell freedom I said hello

Gata. Acum parcă realizez că sunt într-adevăr în vacanță și nu trebuie să-mi mai fac probleme în ce privește timpul. Cel puțin în următoarele luni. Am început să mă relaxez azi când, venind de la bibliotecă și gândindu-mă când mă voi apuca să citesc cartea nou împrumutată, răspunsul a fost „oricând”. Trebuie să spun că e atât de bine să știi că poți să faci x și y lucru oricând! 

Mai mult decât atât, mă simt zen din toate punctele de vedere. Parcă azi chiar mă așteptam să dau peste un unicorn pe un norișor roz. Nu știu de ce, dar am o stare bună care sper să mă țină. Îmi amintesc că aceleași gânduri m-au vizitat și vacanța trecută când mă simțeam pur și simplu liberă și liberă, ca să nu mai menționez liberă! Poate motivul este chiar absența motivului. Oricât de dor mi-ar fi - pentru că îmi este - de unele lucruri legate de liceu, parcă nu aș lăsa luxul de a avea timp pentru nimic în lume - nici măcar pentru o zi de joi. 

Ieri seară am vrut să-mi fac o listă cu unele cărți pe care aș vrea să le citesc vara asta dar nu are rost. Prefer să aleg pe moment ce urmează să-mi mănânce nopțile. Cum a fost azi la bibliotecă după sute de idei am revenit la alegerea inițială pe care acum - după nu foarte multe pagini citite ce-i drept - nu o regret. În caz de orice neînțelegeri, DVD-ul mă așteaptă cu brațele deschise. Totuși, s-a terminat cu amânările și paginile sărite din plictiseală sau refuzul de a acorda a doua șansă unei cărți bune ce - poate - are și pasaje mai puțin bune. 

Pentru că nu știam dacă vara asta voi merge pe risc (chiar dacă așa părea la început) sau nu, se pare că „răbdare” o să fie cuvântul de bază și sper să rămân zen (nu contează că mă repet). Cum spunea diriga, o să fim destul de stresați pentru bac în anul care vine, să luăm o pauză și să ne gândim la aici și acum. Pe lângă asta, din capitolul „am mers eu în șlapi la munte? am mers.” iese și „mi-am băgat eu picioarele în ultima notă la mate? mi-am băgat”. Și cum totul s-a terminat cu bine, tind să cred că mă căuta norocul și știa unde stau - nu o să mă mut prea curând.

P.S. Dragă A., nimic important nu e obține în prima săptămână așa că dă-i înainte cu tupeu.