Anca spune:

N-am plecat niciodată atunci când a trebuit. Am așteptat întotdeauna ca dezamăgirea să atingă cote maxime înainte să închid ușa pe dinafară. Am așteptat să se distrugă tot. Și-asta pentru c-am vrut să fiu sigură că orice-ar fi, n-o să mă mai întorc. Nu pentru că n-aș vrea ci pentru că n-aș mai avea unde. Sau la cine. N-am luat-o niciodată la fugă. Am plecat întotdeauna cu pași de furnică. Și asta poate din cauza faptului că am plecat întotdeauna pentru că a trebuit, nu pentru că am vrut. Pentru că primeam dragoste cu porția, în unele zile da, în unele zile nu. Pentru că liniștea era în altă parte. De somn să nu mai vorbesc. Fericirea... rămânea și ea în urmă. Pe lângă alte stări, nopți nedormite, incertitudini și anotimpuri fără noi.