Slowly, with the eyes open

Țin doliu pentru zilele pierdute de dragul incertitudinii amare. Mai țin doliu și pentru șansele pierdute care puteau transforma totul în ceva diferit, poate într-o dorință îndeplinită sau într-un carusel al variantelor. Nu pot recurge la spargerea obiectelor ce-au fost martore ale nălucii, dar pot spera că memoria lor este scurtă și că timpul va avea grijă de amintirile lor.

Apoi, detaliile nu mai sunt importante oricum iar ce contează acum este durata fericirii ce părea apusă pe termen nelimitat. Nu știu dacă este vina liliacului-martor dar odată cu apariția lui paginile au început să se răsfoiască repede, iar deznodământul n-a mai fost o surpriză colosală pentru că deja ne-am perfecționat la cititul printre rânduri.

O carte pe care o aducem mereu cu mine, o așezam pe bancă și așteptam momentul potrivit s-o continui. În fiecare zi gălăgia îmbrăca liniștea spulberându-mi speranțele. În fiecare zi o deschideam pentru câteva minute, citeam prea puține rânduri și o închideam știind că nu-mi voi aminti ce-am citit. Dar totul era la vedere, fără pic de neliniște sau regie înaintea apariției tăcute - ca și acum - a personajului ce avea să influențeze până și culorile rujurilor mele. Tot răul spre bine. La finalul romanului criminalul a fost prins iar fata s-a îndrăgostit iremediabil de „what if...” până nu de mult. 

Acum țin doliu și pentru ea. De fapt, pentru ele. Pentru cea care ținea la cartea ei și pentru cea care a uitat apoi totul amintindu-și numai coperta, banca și culoarea pereților. Ispita îmi șoptește la ureche locul în care se ascunde romanul polițist, iar neîncrederea mă sfătuiește să-l recitesc numai pentru a afla care dintre fete este încă prezentă. Din păcate, îmi amintesc acțiunea mult prea bine pentru a mă autoconvinge că nu mi-aș pierde timpul trecând prin aceleași pagini și cuvinte. Pe lângă asta, paginile miros a trecut și schimbare, iar pe cotorul gros al cărții dansează fără jenă dorința răzbunării. Pentru ambele fete, pentru clișeele care-mi sunt imposibil de acceptat acum și pentru diferențele care au avut un preț mult prea scump. Pentru timpul pierdut și prietenii îndepărtați fără motiv. Pentru ce-ar fi putut să fie, dar n-a fost.