marți, 10 septembrie 2013

Îți fur duhul din căști.

Închid ochii și pornesc melodia din curiozitate. După câteva minute bune aud aceleași cuvinte iar de fiecare dată când se repetă parcă se mai ridică o perdea și lasă mai multă lumină să intre. Acum că lumina a început să mă deranjeze, încep să cred că ți-a fost frică de lozul necâștigător din plic. Și probabil ai uitat că viața nu e lungă, renunțând la șansa ta și aruncând lozul pur și simplu.

Pot să le număr pe cele care au plâns. Nu-mi trebuie decât o lalea - neagră să fie, ca să-mi răsfăț orgoliul. Și tot o să-mi rămână petale în plus, iar ție, dacă folosești același joc, mereu ți-ar rămâne o petală care să fie așezată între plus infinit și minus infinit. Sau, cea mai convenabilă situație pentru tine, ar fi să continui cu un punct și să sfârșești cu o virgulă. Așa s-ar putea să-ți găsești liniștea prin sfidarea logicii. Pentru că tot a venit vorba, sufletele pereche sunt oricum o pierdere de timp, așa că pentru asta îi poți mulțumi - în caz că nu ești prins între nu și da, din nou. 

Orgoliul e ca o ciocolată fină, care curge elegant într-o fântână plină de păgânul desert. Poți naviga liniștit pentru că nu vei găsi valuri, totul se menține. Sunt șanse ca toate limitele de care nu vei putea trece să-ți afecteze psihicul, și să simți o durere îngrozitoare în ceafă, constant. Nu știu de ce o să-ți amintească dar voi afla când ajungi la mal. Totuși îți pot garanta că așa o să se întâmple.

Norocul tău că nu știi cum se plutește prin depresie și că n-ai gustat din propria mizerie mintală. Sincer, sper să ajungi și la partea asta. Chiar dacă sufletele pereche ar trebui să-și dorească numai binele reciproc, celălalt noroc al tău este că ele nu există iar ura mea nu putea fi mai fericită găsindu-și o nouă țintă.