Îți fur duhul din căști.

Închid ochii și pornesc melodia din curiozitate. După câteva minute bune aud aceleași cuvinte iar de fiecare dată când se repetă parcă se mai ridică o perdea și lasă mai multă lumină să intre. Acum că lumina a început să mă deranjeze, încep să cred că ți-a fost frică de lozul necâștigător din plic. Și probabil ai uitat că viața nu e lungă, renunțând la șansa ta și aruncând lozul pur și simplu.

Pot să le număr pe cele care au plâns. Nu-mi trebuie decât o lalea - neagră să fie, ca să-mi răsfăț orgoliul. Și tot o să-mi rămână petale în plus, iar ție, dacă folosești același joc, mereu ți-ar rămâne o petală care să fie așezată între plus infinit și minus infinit. Sau, cea mai convenabilă situație pentru tine, ar fi să continui cu un punct și să sfârșești cu o virgulă. Așa s-ar putea să-ți găsești liniștea prin sfidarea logicii. Pentru că tot a venit vorba, sufletele pereche sunt oricum o pierdere de timp, așa că pentru asta îi poți mulțumi - în caz că nu ești prins între nu și da, din nou. 

Orgoliul e ca o ciocolată fină, care curge elegant într-o fântână plină de păgânul desert. Poți naviga liniștit pentru că nu vei găsi valuri, totul se menține. Sunt șanse ca toate limitele de care nu vei putea trece să-ți afecteze psihicul, și să simți o durere îngrozitoare în ceafă, constant. Nu știu de ce o să-ți amintească dar voi afla când ajungi la mal. Totuși îți pot garanta că așa o să se întâmple.

Norocul tău că nu știi cum se plutește prin depresie și că n-ai gustat din propria mizerie mintală. Sincer, sper să ajungi și la partea asta. Chiar dacă sufletele pereche ar trebui să-și dorească numai binele reciproc, celălalt noroc al tău este că ele nu există iar ura mea nu putea fi mai fericită găsindu-și o nouă țintă.