Jurnalul unui adolescent timid de Stephen Chbosky

Cunoscuta librărie online, Libris, mi-a oferit și luna aceasta șansa se a citi o carte genială! Mulțumesc frumos! Nu uitați de miile de cărți în limba engleză pe care LIBRIS vi le pune la dispoziție.

Inițial aveam de gând să citesc această carte cu răbdare, alături de o cană de ceai. Dar, fiindcă destăinuirile lui Charlie, adolescentul nostru, ne sunt prezentate sub forma unor scrisori trimise unui prieten imaginar în care el are o enormă încredere, paginile zboară ignorând limitele temporale. 

Pentru fiecare, să fii adolescent înseamnă altceva dar mai devreme sau mai târziu, concluzia universală la care se ajunge este că adolescența reprenzintă perioada cea mai sensibilă - cel puțin eu așa cred. Părerile sunt împărțite atunci când vine vorba de personalitatea lui Charlie și de reacțiile lui ce denotă de cele mai mult ori o emotivitate exagerată. Poate doar m-a prins pe mine într-un moment gri ce s-a transformat ușor în alb, dar îmi place să cred că Stephen Chbosky nu a avut ca scop abandonarea noastră într-o dramă a unui adolescent oarecare, din contră. Atunci când alegi să devii prizonierul cărții, ai puterea de a alege și prin asta de a te autocunoaște. Poți în aceeași măsură să-ți focalizezi interesul pe tristețe, pe eticheta de „ciudat”, pe exagerări (care pentru unii sunt totuși o realitate) sau te poți baza pe final și schimba culorile în care pictezi idile principale. 

Nu am găsit încă motive să numesc „Jurnalul unui adolescent timid” o simplă carte ce ne spune o poveste. Este mult mai mult decât atât. Nu sunt o fană a realității și îmi plac finalurile fericite dar după nenumărate repetări ale veseliei de final, farmecul a dispărut treptat și am început să caut ceva diferit. Cuvintele lui Chbosky au fost primele care au reușit să-mi îmbine ambele cerințe și să-mi lărgească așteptările iar apoi să nu mă lase dezamăgită.

Îmi este dificil să explic sentimentele ce ți le oferă lecturarea astei cărți pentru că ele depind de concepțiile fiecărui individ în parte. Chiar și așa, este un test psihologic inteligent! Împrumutând sfatul profesorului de engleză al lui Charlie, când citiți nu trebuie să fiți un burete ci un filtru. Așa că, eu garantez că vă veți regăsi printre rânduri și că pățaniile adolescentului pot fi exact îmbrățișarea de care aveți nevoie. 

Concluzia mea este construită numai din laude și vă provoc să intrați în sufletul lui Charlie și, chiar dacă pentru o perioadă scurtă de timp, să fiți prietenul în care are o încredere nemărginită!