Meriți primitivă?

Cel mai greu e să gândești simplu, să ignori paranoia și să accepți că de multe ori răspunsurile pot fi evidente - nu e mereu o capcană. Asta trebuie să învățăm noi anul ăsta și sincer, simplu, e cel mai complicat. 

E amuzant oarecum. O hârtiuță care pentru oricine altcineva poate fi bună de aruncat, sau bună (foarte bună!) pentru făcut bărcuțe, a ajuns aproape de capitolul înrămare. Abia aștept s-o pierd și s-o găsesc după ceva mai mult timp și să-mi amintesc vrute și nevrute (da, știu cum sună).

Oricum, meriți primitivă. Simplu sau complicat, prezența este nelipsită și imposibil de ignorat așa că, cine mai stă să analizeze detalii?! N-are rost și nici sfârșit. E timpul meu și nu-l voi pierde gândindu-mă la ce o să fie după. Cică acceptarea e următoarea cea mai grea parte (după gândirea simplă), dar și după ce treci de ea, merită. Asta e ideea, că orice s-ar întâmpla vei rămâne tot în vârful listelor și dorința pentru fiecare stea căzătoare, revelion. suflat în lumânări. Iar toată treaba seamănă cu nisipurile mișcătoare; cu cât te agiți mai mult cu atât mai tare te scufunzi. Așa că abandonul zbaterii nu este o crimă, din contră.

Dacă experiența de azi m-a învățat ceva atunci asta e: mai bine să iubești unul și bine, decât cu miile și atunci când tragi linie să-ți dai seama că n-ai simțit nimic de fapt. O să mai fie ore de sport, sandwich-uri și pauze liniștite. Ca să nu mai zic de orele în laborator, prietenii cu gura mare și întoarcerile la colega din spate. Până la urmă, sau o să fie foarte bine, sau o să fie foarte rău. Dar ambele variante au aceeași conzluzie: oricum ar fi, a meritat.

P.S. plouă.să.dinozauri.cu.