Ziua costurilor variabile

Am pierdut scrisoarea și stima de sine, plecată odată cu pierderea curajului. Până la urmă sunt două cercuri colorate, nimic imoral sau ilegal (de valoarea calorică nu mai zic).

Nu știu exact ce ar trebui să scot de sub radical, ce ordin are, sau cu ce mă ajută pe mine rezultatul final. Bălării ambulante pentru zile în care tabla nu se șterge ca să știm unde am rămas cu planurile de divorț.

Una peste alta, să zicem că azi planetele s-au așezat în așa fel încât să atragă atenția. Iar acum realizez că atenția nu a mai fost ca pe vremuri. Ca s-au șters multe detalii și parcă totul merge pe principiul „hai să continuăm dacă tot ne-am obișnuit așa”. Cine să mai alerge după iepuri în ultimele luni? Febra musculară nu dispare la fel de ușor cum vine în vizită! Apoi, sacrificiul din miezul iernii a fost prins din urmă de căldură iar atmosfera atât de potrivită înainte, a dispărut complet. Poate de aici și pauzele lungi și dese.

Pub-ul cel nou nu putea să își facă intrarea într-un moment mai potrivit, așa că să dăm pisicii ce-i al pisicii. Cum spunea Sophia azi, tot ce-i mai lipsește e o pisică pe bune. Un ghemotoc de blană care să se plimbe pe unde îi poftește suflețelul, din simplul motiv că deține localul.
back to black.