Ce ne spunem când nu ne vorbim de Chris Simion

Recenzie sponsorizată de cunoscuta librărie online, Libris! Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză!

„Și mi-am adus aminte că inima bate, că sufletul e un praf de nisip, că privirea are aripi, că poți să faci plajă pe timp, că poți să alergi printre valuri sau prin valuri și să te îneci în frumos, că de cele mai multe ori ceea ce ți se întâmplă este pentru că lași să ți se întâmple și că nu ai cum să te plângi atât timp cât tu consimți la devenirea ta. Un singur lucru știu. Când iubești, moartea rămâne un simplu medalion agățat de o brățară la glezna piciorului tău.”

Ce ne spunem când nu ne vorbim” m-a luat prin surprindere total. Pe cât de ușor se citește, pe atât este de greu să o prezinți pentru că odată ce începi să-ți alegi cuvintele realizezi că nu le găsești pe cele care să o zugrăvească fără mici scăpări. E ușor de recomandat. Stând și gândindu-mă, nu știu cui nu i-ar putea vorbi această carte. Dacă vreodată ai fost bolnav de iubire, rândurile acestui roman sunt alcătuite exact din cuvintele care te bântuie.

Avertisment: nu contează ce așteptări îți construiești din titlu, copertă sau descrierea de pe spate, nu o să ajungi nici măcar aproape de conținutul care te așteaptă. Spun asta din propria experiență. Încă de la prima pagină continui să spun că n-am mai citit ceva asemănător iar finalul m-a făcut că cred că nu voi mai găsi ceva care să fie măcar pe jumătate la fel de surprinzător și frumos scris. Un lucru îl pot garanta: este ieșită din comun. Numai dacă aș încerca să scot citatele preferate aș avea o mare problemă. Probabil aș sfârși prin a scrie toată cartea pentru că fiecare propoziție sau frază are ceva atrăgător, un mesaj pe care vrei să ți-l amintești după ce vei întoarce și ultima pagină.

„Castelul de nisip, adăpostul provizoriu... până la primul val mai mare care vine și distruge totul. Și apoi o iei de la capăt sperând de fiecare dată ca va fi ultima dată.”

Conținutul cărții este alcătuit din mail-uri trimise între Floarea-Soarelui și Zmeul Albastru - alte detalii despre identitatea personajelor nu mai sunt divulgate dar ele nici nu mai contează odată ce intri în povestea celor doi. Cuplu atipic -asemenea cărții - trecut prin Iad și doritor de Rai, cu o poveste ce pare să nu se încadreze în limitele spațiale sau temporale. O iubirea pe care o înțelegi greu, dar momentul în care alungi ambiguitatea și reușești să vezi certitudinea, brutalitatea cu care intensitatea sentimentelor îți poate sorbi viața și fura sufletul, te fărâmă. Nu știu ce e mai tragic: realitatea care se zărește uneori în colțul paginilor sau realizarea faptului că frica împiedică de cele mai multe ori recunoașterea unor sentimente atât de intense precum ale personajelor. 

Ce ne spunem când nu ne vorbim” este o lecție de viață, o poveste scrisă cum nu se poate mai frumos și mai atent, o colecție de pagini care vorbește pentru tine atunci când îți e frică să folosești cuvinte mari, o nebunie rațională sau o rațiune nebună, oricum ai vrea să o consideri la final va deveni un izvor de sfaturi prețioase care îți pot schimba perspectiva asupra vieții.

p.s. Caută neîncetat să rămâi liber. Inima ta poate iubi tot ce dorește. Viața nu are nicio valoare închisă între limite. Te desăvârșești mereu. În fiecare răsărit de soare se naște ceva frumos. Călătoria asta nu are sfârșit.”