miercuri, 30 aprilie 2014

If you're going to try, go all the way. Otherwise, don't even start.




She had blue skin,
And so did he.
He kept it hid
And so did she.
They searched for blue
Their whole life through,
Then passed right by-
And never knew.

- Shel Silverstein

marți, 29 aprilie 2014

Lasă norii să ne plângă...

...că eu mi-am luat umbrelă!

Din colecția „mă .... pe absențele de ieri” (a se completa cu Steve, sau numele original pentru știutori). Cred că una din cele mai interesante experiențe e să îți plimbi jumătatea pe la cărțile de psihologie și să o cauți pe cea în care ți se spune cum să o/îl dresezi.

Magie cu dezacorduri și teză împărțită în două, cu subiect complet neașteptat care și-a atins scopul - ne-a ciuruit. Partea bună e că nu a plouat; partea proastă e că s-ar putea să plouă mâine. Nu că m-aș plânge, dar orele de mâine erau destul de urâte și fără intervenția vremii. Polinoame pe naiba! De ce nu ne mai aduce probleme din clasele primare? Doar a văzut că acolo ni se vede potențialul... :)

Eric-Emmanuel Schmitt, mulțumesc că exiști! Iar A. mulțumesc că ai insistat! Deci omul ăsta scrie genial! Frumos, cu stil, cu sens cu tot ce face poveștile lui să nu te lase să înveți pentru cine știe ce ore. Dacă nu ați gustat încă din talentul lui, nu ezitați! Recomand cu căldură Visătoarea din Ostende pentru început! („De o iubire esențială nu te vindeci niciodată.”)

Special pentru inidouH: plecăm la mare! Plecăm la mare, da? Și mai mult de atât, la întoarcere ne așteaptă Dan Andrei! Da, el ne așteaptă pe noi! Mâine citim în parc, da? Să nu plouă! Da? Și ne dăm silința la test da? Le arătăm noi polinoamelor alea cum se face! Da? Iar la ultima oră stăm, da? Bine.


duminică, 27 aprilie 2014

There's never enough time to do all the nothing you want

Deși se presupune că ar trebui să-mi aloc timp referatelor pentru mâine, abia am pus jos Poveștile unei inimi de Diana-Florina Cosmin. Drăguță carte! Patruzeci și patru de povești în care te regăsești periculos de ușor! Aș fi vrut să îi fac o recenzie satisfăcătoare, dar recunosc că nu mi-am construit o părere din destule cuvinte. Dar ca o concluzie pentru subiectul ăsta: nu e rea. Mi-a amintit puțin de Mănâncă, roagă-te, iubește doar că aceasta din urmă a avut un farmec în plus datorită locurilor în care s-a petrecut acțiunea.

Ieri fusei la teatru! Pe lângă Dan Andrei și farmecul lui, piesa a fost la fel de bună chiar și a doua oară! Unde e tineretul în ecuația asta? Pe lângă situațiile în care sunt momiți cu câte vreo notă frumușică, rar apar. Dar ieri, stând în liniștea aceea deplină (până spre sfârșit când și-au amintit gaițele din spate că au glas) parcă m-am bucurat totuși că sunt înconjurată de vârsta a treia + A. și încă doi-trei copilași. Nu a mâncat nimeni covrigi de la Georgi, nu au sunat n telefoane, nu au fost grupulețe de liceu/generală unde să se dezbată subiectul zilei din clasa fiecăruia, actorii nu s-au oprit să facă liniște, iar una peste alta s-a văzut diferența. Tot ce-mi rămâne de făcut e să adopt obiceiul și să-l pun în practică mai des urmărind activitatea încântătorului actor. :)

Acum e momentul în care îmi spun rugăciunile pentru următoarele trei zile - te rog weekend-ule prelungit să vii mai repede! Deja toate lumea e în vacanță, cel puțin mintea mea nu mai stă nici 0,1 % la tezele care urmează, sau notele alea la biologie care nu vor să apară din neant - la naiba cu ele! Vreau să-mi petrec timpul în compania cărților măi! Sunt întregi turnulețe care mă așteaptă! Fie că le plimb până în centru la fântână, fie că mă mulțumesc cu statul în pat, timp să fie! În momentele ca ăsta îmi aduc aminte de „so many books, so little time” - crudul adevăr! Norocul meu că Visătoarea din Ostende a avut răbdare. Mâine vine cu mine să-mi țină companie la orele de laborator(3!!!) și mai ales la germană!

Să sperăm că nu ne va ciurui ziua de luni - așa cum are obiceiul - și că o să avem cafea, sau pentru norocoși, energie pură. Apoi... Eric-Emmanuel Schmitt, să nu mă dezamăgești!!!

joi, 24 aprilie 2014

Zilele bune te amăgesc

„În doi ani, alți oameni se cunosc, se îndrăgostesc, se căsătoresc și mai fac și-un copil. Tu, în doi ani, nu ai făcut altceva decât să suspini după același individ care a avut o mie de șanse și le-a ratat una câte una. Destinul e la oamenii ăia, nu la ce faci tu.”

Poveștile unei inimi de Diana-Florina Cosmin

*a se înlocui „doi” cu „patru”

miercuri, 23 aprilie 2014

Fluturi de Irina Binder (volumul II)

Inițial m-am gândit să nu mai revin cu o recenzie și pentru cel de-al doilea volum realizând că este la fel de prost scris ca și primul, a menținut nivelul dezamăgirii și are același aer de telenovelă care la un moment dat sufocă cititorul.

Văzându-mă atât de revoltată într-o mare de fani ai acestei „serii” am început să cred că poate sunt eu nebună și de fapt Irina Binder nu e chiar așa rea ca și scriitoare. Comentariile găsite m-au ajutat să încadrez cititorii de „Fluturi” în categorii nu foarte drăguțe. Replica generală e că toți au citit-o cu sufletul. Stau și mă întreb, dacă o mulțime de oameni susțin că aceste două volume sunt cele mai bune cărți citite de ei, îi ce lume trăiesc?! Cuvântul cel mai potrivit pentru aceste două cărți este: KITSCH.

Am fost întrebată de nenumărate ori pe parcursul lecturii de ce continui cititul dacă nu-mi place nici acțiunea, nici personajele, nici nimic. Ei bine, eram curioasă de motivul publicării - motiv încă absent. Da, o prietenă a Irinei Binder a rugat-o să spună această poveste - am citit și despre asta. Pot înțelege, dar dragă Irina, care singură ai menționat că „nu am talent, nici studii, nici ambiții din acestea…” care este sensul publicării unei cărți pe care știi de la bun început că nu o vei scrie bine? Și mai mult de atât, promiți un al treilea volum pe care îl vei continua tot cu lipsa de talent. 

Nu intenționez să mă leg de polemica ce s-a format în jurul intenției de a folosi cazul social în favoarea vinderii mai multor volume, dar nu mă pot abține să întreb: dacă intenția de a-i ajuta pe alții din vânzarea acestor cărți nu avea ca rol publicitatea, de ce nu a fost ținut totul secret? Apare un nivel ridicat de ipocrizie atunci când persoana X spune că a vrut să fie totul discret dar a menționat de câteva ori despre intențiile respective. Bun! Exact definiția pentru „discret”.

Revenind la al doilea volum și totodată la părerea mea finală despre „Fluturi”: te scufunzi în clișee și există un pericol imens să nu mai poți scoate capul la suprafață de sub toată banalitatea sufocantă! Am pornit lectura cu așteptări imense și am sfârșit-o prin dorința de a duce la reciclat ambele volume numai pentru a scăpa lumea de niște exemplare în plus. Această „lucrare” a I.B. nu se poate numi literatură - nu este literatură. Cel mai mult mă sperie fanii acestei scrieri lipsite de valoare, care încurajează apariția a cât mai multe volume. Dacă fiecare se trezește peste noapte că vrea să publice o carte, chiar dacă are talent sau nu, atunci toți putem deveni scriitori. Iar cei adevărați, persoanele cu un talent literar imposibil de ignorat, își vor pierde acel element special pentru ca deja toată lumea poate să scrie și nu e mare brânză să scoți o carte. Sincer, știu zeci de bloguri pe care am găsit povești scrise mult mai bine! Iar ăsta e un semn de întrebare pentru că majoritatea blogurilor pe care le citesc aparțin persoanelor tinere și foarte tinere - care nici măcar nu au cărți scoase. :)

Calitatea inferioară a poveștii nu face decât să atragă mediocritatea - probabil persoane care își pot număra pe jumătate din degetele de la o mână (da, jumătate) cărțile citite în toată viața lor. Sper să nu mai dau vreodată peste un așa fel de maculatură, cum nu mi-a mai fost dat să citesc! Măcar dacă povestea ar fi fost una care să merite spusă, dar am întâlnit acest tipar de nenumărate ori, numai că scris frumos, elegant, cu stil, cu sens. Povestea, îmbibată până la refuz de dramă telenovelistă, nu transmite niciun mesaj, nu ajută la nimic, nu te pune pe gânduri, nu te atinge nicăieri. Mi se pare chiar un subiect periculos pentru femeile cu puțină minte, care au avut antecedente ce implică violența domestică și nu văd în această relatare stearpă decât un alt model de femeie slabă, fricoasă, ce se lasă călcată în picioare. Nici măcar pasajele în care erau descrise ieșirile anormale nu au avut vreo putere asupra emoțiilor mele pentru că lipsește esența. Singurul lucru pe care I.B. mi l-a transmis au fost mulți nervi decorați cu puțină frustrare pentru atât de multă lașitate și prostie în care au fost îmbrăcate personajele. Evident, dacă tot ce ai citit în viață au fost etichetele rufelor, atunci și „Ana are mere.” îți atinge sufletul. Ideea e că, atunci când scrii o carte și ți se pare ușor, înseamnă că faci ceva greșit. E nedrept cum pretențiile anumitor edituri sunt undeva sub nivelul mării...

Pentru cititori:


luni, 21 aprilie 2014

Pisicile războinice - În inima pădurii de Erin Hunter

Recenzie sponsorizată de cunoscuta librărie online, Libris! Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză!

Să nu râdă nimeni! Pisicile chiar sunt războinice! Noi le vedem mereu dormind, mâncând și dormind iar pentru că sunt sub acoperire - și evident sunt experte când vine vorba de misiuni sub acoperire. În sfârșit o carte care le recunoște calitățile! Deși, nu știu ce o să le sfătuiască avocații acum că secretul lor a ieșit la iveală prin cartea lui Erin Hunter.

Lăsând gluma, oficial această carte este preferata mea și sper din tot sufletul să apară întreaga serie și în România pentru că nu mai am răbdare! Deja îmi lipsesc toate personajele (mai puțin Gheară de Tigru.. vedeți voi de ce) și sunt nerăbdătoare să aflu continuarea și continuare continuării și tot așa! Ca să scap de această idee, nu este o carte pentru copii. Eu o recomand tuturor pentru că este amuzantă și plină de întâmplări neașteptate, ca să nu mai pun la socoteală personajele pufoase și felul îm care se conturează povestea în jurul lor. Știți acele momente în care vedeți ceva foarte drăguț și începeți să zâmbiți + chiuiți/scârțâiți/țipați/„awww”? Cam așa vă simțiți pe parcursul lecturii pentru că este pur și simplu adorabil să scapi de „personajul spuse” și să te obișnuiești cu „personajul mieună/toarse”! Dar nu numai asta face „Pisicile războinice - În inima pădurii” o carte excelentă. Da, personajele sunt foarte ușor de îndrăgit, să fim serioși, sunt ghemotoace de blană, dar nici acțiunea nu se lasă mai prejos. Probabil există cititori reticenți care n-ar avea încredere într-o carte cu pisici din simplul motiv că „ce pot face pisicile asa spectaculos?”. Multe! Credeți-mă! Erin Hunter este foarte atentă la detalii, atât în caracterizări cât și în desfășurarea conflictelor, așa că odată ce ai „pășit” pe teritoriul războinicilor ești pur și simplu vrăjit!

Povestea este pictată de patru clanuri: Clanul Tunetului, Clanul Umbrelor, Clanul Vântului și Clanul Râului - mai avem și Clanul Stelelor dar acesta prezintă mai mult o noțiune abstractă. Personajul principal este Roșcovanul - „motan roșcat, chipeș” - care la început este imaginea clasică a pisicii de casă. Diferența o face dorința motanului de a-și depăși actuala existență și forța ce-l atrage spre pădurea de lângă casa stăpânilor săi, chiar dacă aceasta este un loc înspăimântător și periculos. Datorită unor evenimente ulterioare, Roșcovanul se hotărăște să părăsească ținutul Două-picioare - care suntem noi, stăpânii și da, m-am uitat urât la pisica mea după faza asta - și să se alăture Clanului Tunetului. De aici lucrurile o iau razna - în sensul bun - pentru că nimic din ce urmează nu poate fi prevăzut. Am fost cu Roșcovanul - care între timp a devenit Labă de Foc - la antrenamente, la probe și la vânătoare, fără să cunosc pic de plictiseală sau dezinteres. Din contră, de multe ori am stat cu sufletul la gură sau am suferit alături de ucenicii care și-au pierdut liderii, m-am enervat când nedreptatea și-a băgat coada (ca să folosesc o expresie potrivită) și am explodat de bucurie în momentele în care toate păreau să se așeze la locul lor. Evident, abia aștept continuarea pentru că sunt niște afaceri neterminate acolo!! Gheară de Tigru, despre tine vorbesc!!

Este cartea mea preferată, sunt sigură că va deveni seria mea preferată și chiar dacă am momente în care egoismul mă face să vreau să fiu singura care citește ceva atât de special și frumos și interesant și palpitant și și și... - în același timp nu mă pot abține să spun cât de mult mi-a plăcut și cât de sigură sunt că vă va plăcea și vouă și că vă veți bucura de fiecare pagină.

„Va trebui fie să trăiești cu noi și să respecți regulile noastre, fie să pleci înapoi în ținutul Două-picioare și să nu te mai întorci niciodată. Nu poți trăi cu câte o labă în fiecare lume.”

vineri, 18 aprilie 2014

Fluturi de Irina Binder (volumul I)

În momentul ăsta nu știu dacă gustul amar vine de la așteptările mele mult prea mari sau doar de la unele părți ale poveștii, care mi se pare că se contrazic cu altele. Factorii care m-au convins să o adaug pe Irina Binder în biblioteca mea au fost citatele drăguțe găsite peste tot pe internet și părerile cititorilor care erau bune și foarte bune. Ei bine, acum apar eu și încalc tradiția: sunt dezamăgită! Nu știu dacă e vorba numai despre primul volum, iar al doilea îmi va schimba părerea, dar până în momentul de față nu vad ce schimbări se pot produce încât să-mi alunge dezumflarea. Totuși, mă mai amăgesc cu gândul că există speranță cât timp nu am ajuns la finalul poveștii.

Problema centrală care pe mine m-a ofticat din momentul în care mi-am dat seama că nu va dispărea, este banalitatea; prezentă și în descrieri și în destinele personajelor și în mai tot. Pe cât de multe pretenții aveam de la personaje la începutul cărții, pe atât de puține mai am acum.

Personajul principal, Irina - însăși autoarea - ne este prezentată ca o femeie puternică, sigură pe ea, cu principii bine stabilite, hotărâtă și mult prea matură pentru vârsta ei. Pare exact genul de eroină pe care să o îndrăgești și de la care să „furi” trăsături morale. Apoi, cum dragostea este tema principală, facem cunoștință cu reprezentații sexului masculin: Matei și Robert - frați, ambii îndrăgostiți de Irina. Ăsta ar fi primul clișeu.

Protagonista alege să aibă o relație cu Matei - care mie personal mi s-a părut absent, șters, parcă doar de umplutură - și să mențină sentimente de prietenie cu Robert. Aici apare al doilea clișeu: de fapt marea dragoste este între Irina și Robert care o mare parte din volum de tachinează tocmai pentru a-și evita sentimentele, până în momentul în care „fluturii” devin prea greu de controlat și explodează în gesturi tandre și interzise. De aici - de fapt de multe ori chiar și până aici - Irina începe să-mi aducă aminte de liceenele nehotărâte care în loc să ia o decizie legată de relația lor care scârțâie, trăiesc într-o dramă continuă ca să nu agite apele. Iar pe lângă asta, Robert este exagerat de îndrăgostit - chiar dacă multe reacții ale lui mi se par incompatibile cu ce ar trebui să facă un îndrăgostit. Pare chiar genul îndrăgostit-obsedat când devine un fel de cățeluș/preș al Irinei. Iar Matei, pe care multe întâmplări îl recomandă ca un om care face urât la gelozie, nu este deranjat nici măcar puțin de relația apropiată dintre iubita și fratele lui, din contră îi apropie cât mai mult. Una peste alta, frații ăștia sunt puțin ciudați, de multe ori alunecând chiar spre penibil.

Acum, știu că „Fluturi” are la bază jurnalele Irinei Binder și că povestea redă o parte din realitatea autoarei, dar ceva i-a lipsit. Nu pot judeca amintirile în sine, dar mă pot lega de felul în care acestea sunt prezentate. Lipsește acea emoție pe care mă așteptam s-o găsesc și acel element care să facă povestea diferită de altele. Nu vreau să fiu rea, dar parcă citeam ziarul sau „Taifasuri”. :)

Poate al doilea volum o să-mi schimbe părerea, dar pentru asta trebuie să fie al naibii de bun! Nu vă recomand să o cumpărați (nici până acum nu am înțeles de ce volumele au prețul pe are îl au, ținând cont de calitatea paginilor, a coperții cât și a ilustrației de pe aceasta...) dar dacă din pură curiozitate vreți să o citiți, sau cine știe, poate chiar vă interesează subiectul, mai bine împrumutați-o! 

marți, 15 aprilie 2014

vreau deconectare (frate)

Sper ca teoria pe care dispariția pisicii a demonstrat-o deja să nu aibă și excepții care întăresc regula. Nu de alta, dar și ultima dată tot liniștea dinaintea furtunii m-a bulversat - și așa m-am trezit eu în mijlocul uraganului, pregătită pentru plajă. Partea proastă e că mi s-a rupt umbrela, partea bună e că am pus ochii pe alta mult mai potrivită.

Într-o lună și ceva câte mai pot să meargă prost? Acum serios, nici legile lui Murphy nu trebuie să fie mereu respectate! Deși, cea cu „dacă un lucru este făcut prost de destul de multe ori el devine corect” nu sună chiar așa rău. Să sperăm că ți s-au dus economiile și că în viitorul cât se poate de apropiat o să ai nevoie urgentă de ele! Just sayin'...

luni, 14 aprilie 2014

Jack și poker

Call, raise sau fold?

Dacă tot ne-am apucat, măcar să ne rugăm la chinta royală, că perechile nu mai aduc aceeași satisfacție de mult timp. Dar cine mai e atent la detalii când dealer-ul are mâini sexy? Să zicem că aș putea să ignor inelul opulent de pe degetul mic, iar odată cu asta lipsa de stil.

În cazul meu există doar două variante, raise sau fold. Prima ar alunga amorțeala serii prin greutatea riscului, pe când ce-a de-a doua n-ar face decât să mă trimită pe alt drum. Cum pariul nu e atât de piperat, aleg să-l dublez pe cel anterior și să elimin orice posibilitate de a introduce renunțarea în ecuație.

Careu. Patru de șapte. Chiar și fără inel, a fost mâna cu cea mai mare valoare.

duminică, 13 aprilie 2014

there is always something left to love

„I will love you as a thief loves a gallery and as a crow loves a murder, as a cloud loves bats and as a range loves braes. I will love you as misfortune loves orphans, as fire loves innocence and as justice loves to sit and watch while everything goes wrong. I will love you as a battlefield loves young men and as peppermints love your allergies, and I will love you as the banana peel loves the shoe of a man who was just struck by a shingle falling off a house. I will love you as a volunteer fire department loves rushing into burning buildings and as burning buildings love to chase them back out, and as a parachute loves to leave a blimp and as a blimp operator loves to chase after it.
I will love you as a dagger loves a certain person’s back, and as a certain person loves to wear dagger proof tunics, and as a dagger proof tunic loves to go to a certain dry cleaning facility, and how a certain employee of a dry cleaning facility loves to stay up late with a pair of binoculars, watching a dagger factory for hours in the hopes of catching a burglar, and as a burglar loves sneaking up behind people with binoculars, suddenly realizing that she has left her dagger at home. I will love you as a drawer loves a secret compartment, and as a secret compartment loves a secret, and as a secret loves to make a person gasp, and as a gasping person loves a glass of brandy to calm their nerves, and as a glass of brandy loves to shatter on the floor, and as the noise of glass shattering loves to make someone else gasp, and as someone else gasping loves a nearby desk to lean against, even if leaning against it presses a lever that loves to open a drawer and reveal a secret compartment. I will love you until all such compartments are discovered and opened, and until all the secrets have gone gasping into the world. I will love you until all the codes and hearts have been broken and until every anagram and egg has been unscrambled.
I will love you until every fire is extinguised and until every home is rebuilt from the handsomest and most susceptible of woods, and until every criminal is handcuffed by the laziest of policemen. I will love until M. hates snakes and J. hates grammar, and I will love you until C. realizes S. is not worthy of his love and N. realizes he is not worthy of the V. I will love you until the bird hates a nest and the worm hates an apple, and until the apple hates a tree and the tree hates a nest, and until a bird hates a tree and an apple hates a nest, although honestly I cannot imagine that last occurrence no matter how hard I try. I will love you as we grow older, which has just happened, and has happened again, and happened several days ago, continuously, and then several years before that, and will continue to happen as the spinning hands of every clock and the flipping pages of every calendar mark the passage of time, except for the clocks that people have forgotten to wind and the calendars that people have forgotten to place in a highly visible area. I will love you as we find ourselves farther and farther from one another, where we once we were so close that we could slip the curved straw, and the long, slender spoon, between our lips and fingers respectively.
I will love you until the chances of us running into one another slip from slim to zero, and until your face is fogged by distant memory, and your memory faced by distant fog, and your fog memorized by a distant face, and your distance distanced by the memorized memory of a foggy fog. I will love you no matter where you go and who you see, no matter where you avoid and who you don’t see, and no matter who sees you avoiding where you go. I will love you no matter what happens to you, and no matter how I discover what happens to you, and no matter what happens to me as I discover this, and now matter how I am discovered after what happens to me as I am discovering this.” - Lemony Snicket

miercuri, 9 aprilie 2014

aceeași scuză proastă

De ținut minte: melodiile, gustul cafelei, măștile colorate, jucătorii de poker, elementul surpriză, bisericile, tigrul și jaguarul, casele vechi, compania, pavajul incomod, viteza timpului, zidul de cetate, pozele, magazinul cu vinuri.

Restul e cancan.