Pisicile războinice - În inima pădurii de Erin Hunter

Recenzie sponsorizată de cunoscuta librărie online, Libris! Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză!

Să nu râdă nimeni! Pisicile chiar sunt războinice! Noi le vedem mereu dormind, mâncând și dormind iar pentru că sunt sub acoperire - și evident sunt experte când vine vorba de misiuni sub acoperire. În sfârșit o carte care le recunoște calitățile! Deși, nu știu ce o să le sfătuiască avocații acum că secretul lor a ieșit la iveală prin cartea lui Erin Hunter.

Lăsând gluma, oficial această carte este preferata mea și sper din tot sufletul să apară întreaga serie și în România pentru că nu mai am răbdare! Deja îmi lipsesc toate personajele (mai puțin Gheară de Tigru.. vedeți voi de ce) și sunt nerăbdătoare să aflu continuarea și continuare continuării și tot așa! Ca să scap de această idee, nu este o carte pentru copii. Eu o recomand tuturor pentru că este amuzantă și plină de întâmplări neașteptate, ca să nu mai pun la socoteală personajele pufoase și felul îm care se conturează povestea în jurul lor. Știți acele momente în care vedeți ceva foarte drăguț și începeți să zâmbiți + chiuiți/scârțâiți/țipați/„awww”? Cam așa vă simțiți pe parcursul lecturii pentru că este pur și simplu adorabil să scapi de „personajul spuse” și să te obișnuiești cu „personajul mieună/toarse”! Dar nu numai asta face „Pisicile războinice - În inima pădurii” o carte excelentă. Da, personajele sunt foarte ușor de îndrăgit, să fim serioși, sunt ghemotoace de blană, dar nici acțiunea nu se lasă mai prejos. Probabil există cititori reticenți care n-ar avea încredere într-o carte cu pisici din simplul motiv că „ce pot face pisicile asa spectaculos?”. Multe! Credeți-mă! Erin Hunter este foarte atentă la detalii, atât în caracterizări cât și în desfășurarea conflictelor, așa că odată ce ai „pășit” pe teritoriul războinicilor ești pur și simplu vrăjit!

Povestea este pictată de patru clanuri: Clanul Tunetului, Clanul Umbrelor, Clanul Vântului și Clanul Râului - mai avem și Clanul Stelelor dar acesta prezintă mai mult o noțiune abstractă. Personajul principal este Roșcovanul - „motan roșcat, chipeș” - care la început este imaginea clasică a pisicii de casă. Diferența o face dorința motanului de a-și depăși actuala existență și forța ce-l atrage spre pădurea de lângă casa stăpânilor săi, chiar dacă aceasta este un loc înspăimântător și periculos. Datorită unor evenimente ulterioare, Roșcovanul se hotărăște să părăsească ținutul Două-picioare - care suntem noi, stăpânii și da, m-am uitat urât la pisica mea după faza asta - și să se alăture Clanului Tunetului. De aici lucrurile o iau razna - în sensul bun - pentru că nimic din ce urmează nu poate fi prevăzut. Am fost cu Roșcovanul - care între timp a devenit Labă de Foc - la antrenamente, la probe și la vânătoare, fără să cunosc pic de plictiseală sau dezinteres. Din contră, de multe ori am stat cu sufletul la gură sau am suferit alături de ucenicii care și-au pierdut liderii, m-am enervat când nedreptatea și-a băgat coada (ca să folosesc o expresie potrivită) și am explodat de bucurie în momentele în care toate păreau să se așeze la locul lor. Evident, abia aștept continuarea pentru că sunt niște afaceri neterminate acolo!! Gheară de Tigru, despre tine vorbesc!!

Este cartea mea preferată, sunt sigură că va deveni seria mea preferată și chiar dacă am momente în care egoismul mă face să vreau să fiu singura care citește ceva atât de special și frumos și interesant și palpitant și și și... - în același timp nu mă pot abține să spun cât de mult mi-a plăcut și cât de sigură sunt că vă va plăcea și vouă și că vă veți bucura de fiecare pagină.

„Va trebui fie să trăiești cu noi și să respecți regulile noastre, fie să pleci înapoi în ținutul Două-picioare și să nu te mai întorci niciodată. Nu poți trăi cu câte o labă în fiecare lume.”