Salcia oarbă, fata adormită de Haruki Murakami

Recenzie sponsorizată de cunoscuta librărie online, Libris! Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză!

Nu prea mă omor după literatura japoneză așa că, pentru a evita să-mi schimb hotărârea nu am stat prea mult pe gânduri când am ales această carte. Se poate spune că am fost la un „blind date” cu Haruki Murakami, iar pentru a evita neplăcerile unei prime întâlniri, am ales ceva ușor: povestiri - 24 mai exact. Nu foarte scurte, potrivite, cu subiecte diverse și mesaje bine ascunse. La un moment dat am avut impresia că la final va trebui să alcătuiesc un puzzle din toate povestioarele iar așa să găsesc răspunsuri pentru unele întrebări apărute pe parcursul lecturii. Nici dacă ar fi posibil nu aș face-o. Misterul dozat atât de bine în fiecare poveste, enigma fiecărui personaj și încercările de a-l „dezbrăca” pe Murakami sunt de fapt punctele forte ale cărții. Desigur, pe lângă acestea aș mai adăuga dovezile conform cărora imaginația s-a jucat mult prin paginile acestei cărți. 

Autorul nu dă indicii, nu ajută, nu trădează nimic. Nici măcar cele 24 de titluri n-au „scăpări” ce-ar putea ajuta la dezlegarea ghicitorilor. Granița dintre real și ireal nu mai există, în caz că o s-o căutați pe undeva. Ce pot să vă spun sigur este că universul creat de Murakami este fascinant, imprevizibil și irezistibil. Fiecare cuvânt este la locul lui, imposibil de înlocuit cu oricare altul, fiecare rând desenează un labirint strategic construit, iar cititorul nu poate decât să pășească pe acest tărâm fantastic și să se lase purtat de valurile universului murakamian.

„- Salcia oarbă este aparent mică la suprafață, dar are rădăcini adânc înfipte în pământ, ne-a explicat ea. De fapt, când atinge o anumită vârstă, salcia oarbă nu mai crește la suprafață, ci se dezvoltă numai în jos, tot mai adânc. Ca și cum întunericul ar fi hrana ei.”

Sentimentul care m-a vizitat cel mai des a fost frustrarea. Ca în majoritatea cazurilor, când citesc o carte, odată cu începutul apare curiozitatea și dorința de a afla sfârșitul. Pe parcurs îmi place să-mi imaginez cum s-ar putea sfârși povestea ca mai apoi sa compar prezicerea mea cu alegerea autorului, dar de data asta planul mi-a fost dat peste cap, devenind imposibil de realizat. Niciuna din cele 24 de povestiri nu are un final stabilit de Murakami, nici măcar o încercare de final; parcă doar s-a oprit din scris în mijlocul acțiunii și a decis să se apuce de altceva. La început am privit totul cu scepticism dar apoi am renunțat la a cauta o logică oarecare și m-am limitat la a mă bucura de conținutul fiecărei istorisiri.

Finalurile deschise pot avea și părțile lor bune, lăsându-l pe cititor să conducă personajele mai departe contribuind la munca scriitorului japonez. Însă, până acolo, avem timp pentru diferite activități: să ne plimbăm prin Grecia, să mâncăm spaghete în 1971, să recunoaștem magia și multe atele de la pisici care mănâncă oameni până la pietre în formă de rinichi.

Ca o primă părere despre Haruki Murakami pot spune că este un scriitor pretențios pe care nu-l poți citi decât dacă ești pregătit să rămâi prizonier pentru un timp în universul său plin de ciudățenii interesante pe care nu trebuie să încerci să le înțelegi. Nu știu despre celelalte lucrări ale sale, dar aceste povestiri trebuie citite fără să te aștepți ca realitatea să se potrivească în vreuna din formele pe care Murakami le-a dat lumii sale. Pentru că am fost vrăjită de felul în care scrie, de absența paragrafelor obositoare și de fantastica sa imaginație, scriitorul japonez și-a câștigat locul pe lista de autori pe care-i voi mai citi în viitorul apropiat. :)