vineri, 24 octombrie 2014

You're the one that I love but I'm saying goodbye

- De ce?
- Ți s-a întâmplat să vezi vreodată ceva în care să te recunoști și să nu-ți placă concluziile la care ajungi? Cred că asta a fost.
- Și de unde știi că mâine nu o să vezi altfel lucrurile?
- Asta ar fi cam greu. Am văzut tot ce era de văzut din toate perspectivele posibile și imposibile. Mai rămăsese să-mi scriu pe frunte ce și cum văd, ca să fie cât se poate de clar.
- Deci spui că ai făcut tot ce se poate?
- Nu, sigur că nu. Dar am obosit. Tabloul pe care mi-l imaginasem eu nu arăta așa. Nu se ajungea până aici - e mai mult decât exagerat.
- Oprim iubirea?
- Nu. N-am descoperit încă mecanismul pentru asta. Dar putem bloca partea cu pricina. Corect?
- Dacă pierzi ceva important?
- N-aș paria pe asta. E doar o slăbiciune în minus.

joi, 16 octombrie 2014

You should pay rent in my mind

- Și te-ai bucurat?
- Azi? Puțin. Foarte puțin. Dar a fost o excepție. Am renunțat la astfel de „bucurii”. De obicei zâmbetul e înlocuit de un bolovan care mi se rostogolește în stomac, sau de o simplă durere în piept. Cam atât. Pe scurt: tot ce face e de rău, tot ce nu face e de rău.
- Și după tot timpul ăsta care crezi că e soluția?
- Ceva care să egaleze balanța. Ceva care să mă bucure la fel de tare pe cât m-a întristat vara aia. Să știi că răspunsul ăsta e doar de dragul conversației, pentru că eu mă îndoiesc de el profund.
- Să-nțeleg că acel ceva care să te bucure trebuie făcut tot de el? 
- Nu știu. Nu m-am gândit.
- Gândește-te acum. 
- Nu contează. Ți-am spus, e doar de dragul conversației.
- Și dacă răspunsul la întrebarea mea te-ar ajuta?
- Nu înțelegi, nu? O fericire atât de mare pur și simplu nu există. Nu poate fi adusă de nimic și de nimeni. Nici măcar de el. Ăsta e alt motiv de tristețe: să știi că orice s-ar întâmpla bun nu mai poți să ajungi la un anumit stadiu al fericirii pe care îl puteai atinge înainte. 

marți, 14 octombrie 2014

"E un nou început!" au spus. "O să treci peste!" au spus.

Anna nu știe exact ce zi e. Cel mai mult i-ar plăcea să fie miercuri seara, să urmeze joi și să sară peste vineri. Weekend-ul poate să fie oricum, dar departe nu - apropo, ziua de duminică s-a supărat și nu mai vrea să fie ultima.

Ca un fel de concluzie după prima săptămână (+ primele două zile din a doua) Anna vrea niște săgeți spre locul cu „nou început” care se spune că are ofertă specială în materie de „treci peste”. Până acum fu vrăjeală. Nu a ieșit decât în pierdere. Anna nu mai are obiect de studiu în timpul orelor, motiv să se întoarcă în spate, motiv să se uite spre ușă, motiv să iasă pe coridor, motiv să pară interesantă, motiv să se împrietenească, motiv să fie atentă când și cu cine coboară scările. Ăstea ce-au mai rămas... scările!

Colac peste pupăză, Anna nu înțelege de ce trebuie să facă istorie în halul ăsta, dacă ea a ales psihologia! Unde e logica? Aaaa, da! Nu există așa ceva. Până la urmă, după atâtea lucruri care se întâmplă fără să aibă cel mai mic sens, de ce tocmai amestecăturile din orar să ofere note de subsol?!

Și apoi, tocmai când se pregătea să mai înșire câteva minusuri, Anna observă laitmotivul: ziua de joi. După care, holbându-se la monitor,  realizează că importanța a cam dispărut și ziua rămâne doar o plăcere ofilită.

duminică, 12 octombrie 2014

Cea mai interesantă teorie


"I have this wierd theory that some people are drawn to each other because their atoms were near each other when the universe was created and over time the same atoms keep coming back together."