Belzhar de Meg Wolitzer

Recenzie sponsorizată de librăria online, Libris. Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză.

Zeul cărților m-a îndrumat bine și luna aceasta! După ce cartea lui Scott Smith m-a surprins plăcut - urmând să-mi devină foarte dragă - „Belzhar” a fost lectura perfectă. Totuși, am impresia că este genul de carte pe care trebuie să o citești la momentul potrivit pentru a te bucura de ea 100%. Singurul lucru pe care l-aș schimba este numărul de pagini. Nu că ar fi puține dar mi-ar fi plăcut să mai dureze experiența mea alături de personajele lui Meg Wolitzer. Dacă nu este evident din cele spuse până acum, „Belzhar” a nimerit momentul în care să vină la mine. Imediat cum am terminat de citit cartea am vrut să o recitesc - iar în cazul meu ăsta e un semn că mi-a plăcut mult. Îmi pare bine că puținele detalii de pe spatele cărții nu conțin și elementele care pe mine m-au șocat și încântat pe parcursul lecturii.

Am intrat în lumea construită de Meg Wolitzer fără vreo pretenție bine conturată - din auzite mi-am format ideea că voi citi o poveste tristă cu adolescenți, rugându-mă să nu dau de aceleași tipare întâlnite în ultimul timp. Și n-am dat! Povestea tristă cu adolescenți a fost ridicată la un nivel superior atunci când în mijlocul problemelor apare elementul fantastic. Dintr-o dată temele centrale - printre care iubirea în multele sale forme - încep să alcătuiască o poveste în care fantezia are liberă trecere.

Jam este trimisă de către familia sa la The Wooden Barn, din cauza unui băiat. Așa cum singură explică la început, motivul „din cauza unui băiat” nu este acceptat așa că pe cererea de admitere scrie „din cauza efectelor de durată ale unei traume”. După ce și-a pierdut iubitul, Jam nu mai este în stare de nimic - cu atât mai puțin să treacă peste și să-și vadă de viață. Își petrece timpul singură, suferind sau dormind. Însă, odată ajunsă la The Wooden Barn - școala cu internat pentru „adolescenți fragili din punct de vedere emoțional și deosebit de inteligenți” - lucrurile încep să se schimbe (tobele, vă rog).

Factorul care determină schimbarea este participarea la un curs numit Teme Speciale în Engleză. Chiar dacă numele nu anunță cine știe ce, ni se face cunoscut faptul că nu oricine este ales să participe la aceste ore și că întotdeauna elevii aleși s-au schimbat radical, în bine. De asemenea aflăm că profesoara, doamna Quenell, alege pentru fiecare generație de elevi o carte pe care să o studieze pe timpul semestrului petrecut împreună. De data aceasta, cartea este a Sylviei Plath, „Clopotul de sticlă”. La prima vedere, alegerea nu pare potrivită pentru niște adolescenți fragili dar pe parcurs fiecare își dă seama ce semnifică pentru el propriul clopot de sticlă care-l ține în vid, izolat de restul lumii. Pe lângă studierea operelor Sylviei Plath, tinerilor li se oferă câte un jurnal în care să scrie orice doresc dar pe care trebuie să îl înapoieze la sfârșitul semestrului. Atunci când se decide să scrie în jurnalul ei, Jam este trimisă într-o lume complet nouă, unde Reeve este încă în viață. Această experiență este trăită de toți colegii ei de la Teme Speciale în Engleză, dar lumea în care sunt trimiși este diferită, depinzând de motivul pentru care au ajuns la The Wooden Barn.

Unul dintre plusurile pe care i le ofer lui Meg Wolitzer este datorat faptului că nu-și pune niciun personaj în umbră, concentrându-se doar pe Jam. Povestea fiecăruia ajunge să fie spusă și este tratată cu același importanță. Pe Jam ajungem să o cunoaștem cu adevărat abia la finalul cărții, după ce și-a înfruntat toți demonii și i-a acceptat pe cei imposibil de schimbat. Aflăm ce se întâmplă atunci când nu mai există dorința de întoarcere la realitate și care este puterea dezamăgirilor fie că sunt trăite de noi, fie că sunt trăite de alții din cauza noastră.

Această carte mi-a plăcut în mod special datorită imaginației autoarei care a ales să-și transforme povestea în ceva diferit. După mult timp în care am avut impresia că nu voi mai da peste idei noi, „Belzhar” mi-a demonstrat contrariul. Aștept cu nerăbdare alte cărți scrise de Meg Wolitzer! Lectură plăcută! (eu merg să citesc „Clopotul de sticlă”)