Morți până la apus de Charlaine Harris

Seria „Vampirii sudului” așteaptă pe rafturile bibliotecii mele de ani întregi. Recunosc că acum, când m-am apucat pentru a treia oară de primul volum, am trișat puțin; m-am uitat la primul sezon din serial înainte. Nu știu dacă asta m-a ajutat sau nu pentru că sincer, încă nu pot să-mi dau seama ce și de ce-mi place. Cuvântul care ar descrie cel mai bine atât cărțile cât și serialul e: nebunie. Nebunie totală - aș adăuga.

De multe ori am dat de discuții din capitolul „cine a copiat pe cine?!”. Autoarele discutate erau Charlaine Harris, L.J. Smith și Stephenie Meyer iar vina era aruncată în funcție de preferințe. Eu nu pun în balanță Jurnalele vampirilor, Amurg și Vampirii sudului din simplul motiv că mi se par diferite din multe puncte de vedere. Numai dacă stăm să analizăm felul în care sunt văzuți vampirii, în cele trei serii, ajungem la concluzia că autoarele au clar, viziuni distincte.

Acum că am trecut de discuția precedentă, trebuie să spun că cel mai bizar lucru legat de vampirii lui C. Harris mi s-a părut faptul că lacrimile lor sunt din sânge. Nu e un lucru lipsit de logică, ținând cont de alimentație, dar totuși! Creepy...

Personajul principal este Sookie Stackhouse - chelneriță la un bar din Bon Temps. Încă de la început aflăm că Sookie nu este orice fel de chelneriță - abilitatea ei de a citi gânduri o încadrează în capitolul oamenilor mai speciali. Evident, de către mințile scurte, Sookie este considerată o ciudată nebună. Nu m-am hotărât încă dacă-mi place acest personaj sau nu. Un lucru care m-a deranjat pe parcursul lecturii a fost repetarea faptului că Sookie, chiar dacă nu pare foarte deșteaptă, este. Mi se pare că autoarea a încercat prea din greu să îi șteargă tinerei eticheta de „naivă”, lucru care devine enervant la un moment dat (cel puțin pentru mine așa a fost). Parcă prin încercările ei, Charlaine Harris, mai rău atrage atenția asupra greșelilor personajului.

Vampirul care aduce sarea și piperul este nimeni altul decât Bill Compton. Aceeași poveste și cu acest personaj: uneori îmi place, alteori nu. N-aș putea spune că sunt mare fană a relațiilor siropoase, dar Bill mi se pare prea indiferent și rece (chiar și pentru un vampir). Totuși, am apreciat umorul pe care autoarea l-a strecurat prin replicile lui.

Întâlnirea dintre cele două personaje are lor în barul în care Sookie este chelneriță. Vampirii fiind destul de rari prin acele părți, atunci când vede un vampir intrând în bar și mai mult de atât, așezându-se la una din mesele ei, Sookie nu-și mai intră în piele de fericire. După această primă întâlnire dintre cei doi, în Bon Temps încep să fie ucise chelnerițe care au în comun, pe lângă profesie, un lucru scandalos: mușcături de vampir. De aici vă puteți imagina ce discuții se pornesc și cum vampirii, care abia și-au câștigat dreptul de a trăi printre oameni, sunt văzuți de majoritatea localnicilor care niște monștrii periculoși, buni de eliminat.

Mi-a plăcut povestea și felul în care au evoluat personajele dar a lipsit emoția. Există un anumit moment în carte, când sentimentele lui Sookie ar trebui să-l afecteze și pe cititor, dar asta nu se întâmplă pentru că în majoritatea cazurilor emoția este povestită, dar lipsește cu desăvârșire. Nu știu despre celelalte volume, dar cuvintele care-l alcătuiesc pe primul nu te înmoaie, nu te sensibilizează nu te impresionează. Evident, dacă nu ar exista părți în care aceste lucruri să fie necesare, nu aș avea nimic de comentat - dar din păcate, sunt evenimente dramatice care nu-și lasă amprenta așa cum ar trebui.

Știu că nu pare ca și cum m-aș bucura să citesc seria în continuare, dar o voi face pentru că îmi place atmosfera de roman polițist pe care o mai simt din când în când. Apoi, sunt foarte curioasă cum vor evolua personajele și stilul autoarei. În caz că ați văzut serialul și credeți că nu mai e nevoie să citiți cărțile, mai gândiți-vă o dată. Multe aspecte sunt schimbate și dacă în cazul unui film puteam să spun asta ca pe un lucru rău, acum o spun ca pe un plus; în felul ăsta nu îți pierzi interesul nici pentru serial, nici pentru cărți.

Comments

  1. Mi-a plăcut mult recenzia ta și chiar m-a făcut curioasă în legătură cu seria asta. Știu că era foarte populară pe blogurile românești acum câțiva ani, dar nu am mai auzit nimic în ultima vreme. Chiar cred că o să o încerc cât de curând voi pune mâna pe ea.

    ReplyDelete

Post a Comment