Adio, deocamdată de Laurie Frankel

De o perioadă mai lungă de timp, pofta mea de citit nu era în apele ei. Am încercat să vorbesc cu ea, să țip la ea, să o conving alegând cărți pe care știu că dorea să le devoreze de mult timp, și nimic. Într-o zi m-am plictisit de atâta munca de convingere și am pus mâna pe prima carte de lângă mine. Am avut norocul să fie chiar cartea lui Laurie Frankel! Așa a început povestea noastră de dragoste - pentru că da, m-am îndrăgostit!

Ideea - genială - a cărții nu este ascunsă, din contră, se lasă descoperită chiar de pe copertă: un soft prin care cei vii pot comunica cu cei morți. E adevărat că asta dă un aer aparte poveștii și o face foarte atrăgătoare, dar, pe lângă detaliile tehnice care duc la nașterea unui miracol, sunt mulți alți factori care transformă conținutul romanului în ceva frumos și cu totul deosebit!

Sam, maestru programator și ninja în materie de software, reușește să dezvolte un program prin care oamenii își pot găsi sufletul pereche. Primul care încearcă algoritmul este chiar Sam, ajungând să fie cuplat cu Meredith, o colegă de la firma unde lucra. Pentru un timp, invenția lui îi aduce lucruri bune atât pe plan profesional, cât și pe plan personal - cel puțin până într-o zi când șeful său decide că noul program este extraordinar, nemaipomenit, fantastic, fenomenal, dar în același timp, costurile sunt prea mari. Așa ajunge Sam să fie concediat. Pentru că un rău nu vine niciodată singur, în aceeași perioadă, Livvie, bunica lui Meredith, moare. Dorind să-și consoleze iubita pe cât posibil, Sam își folosește geniul pentru a crea un program care analizează cele scrise de Livvie în e-mail-urile trimise către Meredith, apoi le imită și concepe altele. Chiar dacă la început tânăra respinge ideea, în scurt timp aceasta ajunge să vorbească prin e-mail-uri cu bunica ei. Mai mult decât atât, ajungând la pragul unde câteva cuvinte nu îi mai potolesc dorul, Meredith îl roagă pe Sam să facă în așa fel încât ea să își poată vedea bunica. Prin aceleași metode, geniul reușește să îmbunătățească programul - adăugându-i și opțiunea video - iar Meredith ajunge să o vadă pe Livvie de câte ori dorește. Pentru că invenția nu face decât să imite conversațiile deja existente, paleta de subiecte nu este una foarte largă.

După ce vede felul în care programul său o ajută pe Meredith, Sam împreună cu aceasta și cu vărul ei, Dash, hotărăsc să pornească o afacere prin care să îi ajute și pe alții să treacă peste decesul persoanelor dragi, vorbind cu ele prin intermediul programului RePose. Pentru a-i ajuta pe clienți să se simtă cât mai confortabil, închiriază un spațiu pe care-l transformă în „Salonul Styx”. locul în care oamenii vin, își fac un abonament și pot folosi programul după bunul plac. Totuși, după primele încercări, Sam decide să adauge câteva reguli care ajută la evitarea complicațiilor - ca de exemplu, persoanei decedate nu i se poate spune că e decedată. Evident că o astfel de invenție nu poate decât să stârnească valuri: nu după mult timp de la deschidere, atât Sam cât și Meredith sunt asaltați de presă și de reprezentanți ai bisericii, pe motivul că îi trimit pe oameni în iad. Din altă perspectivă, unii ziariști îi acuză că din cauza costurilor prea mari, invenția lor este adresată doar bogaților, săracii trebuind să se descurce singuri cu pierderea persoanelor dragi. Reușind să găsească un echilibru pentru afacere, RePose ajunge să devină un miracol în viață multor oameni.

Din punctul meu de vedere, „Adio, deocamdată”, este o carte care sau îți place foarte mult, sau nu îți place absolut deloc. Povestea atinge multe puncte sensibile și așa-zise subiecte tabu pe care societatea nu le poate accepta sau măcar recunoaște. Chiar și așa, Laurie Frankel reușește să creeze momente amuzante și foarte amuzante, personajele sale având un umor foarte bine dezvoltat. Deși la început poate să dea impresia asta, cartea nu este o comedie, dar în același timp, o recomand cu tot dragul pentru că îți transmite un sentiment de căldură și apartenență. RePose ajunge să își transforme utilizatorii într-o mare și frumoasă familie! Romanul își trece cititorii prin toate stările posibile, arată suferința oamenilor în nenumărate forme și felul în care aceștia pot alege să se vindece sau să își hrănească disperarea prin aceeași metodă. RePose poate fi personajul pozitiv dar depinzând de felul în care îl folosește utilizatorul, poate deveni foarte ușor un factor negativ. Același lucru îl pot spune și despre carte; depinde din ce perspectivă alegi să privești lucrurile.

„- Să iubești înseamnă să pierzi, Sam. Din păcate, pur și simplu. Poate nu azi dar cândva. (...) Ți-e teamă de timp, Sam. Uneori tristețea nu are leac. Uneori nu te poți vindeca de tristețe.