de pe vremuri


- Probabil până poimâine ajungem tot de unde am plecat. Ideea aia cu călugăria nu-mi dă pace.
- Nu te-ar prinde absolut deloc.
- Nici pe tine. Oricum, e frumos ce faci.
- De câte ori am auzit asta nu a ieșit nimic bun.
- De data asta e diferit. Eram chiar acolo, știu bine datele problemei.
- Ce-i drept, multe s-au întâmplat când tu erai chiar acolo.
- Ce pot spune? Sunt centrul universului tău.


- Știi că ai unde să te întorci, nu?
- Nu știu dacă întrebarea asta face povestea mai tragică sau mai amuzantă.
- Serios. Știi că mă pricep la sfaturi.
- Asta clar e amuzant. Dacă dorești pot pretinde că mă ajută ce spui tu.
- Sigur.
- Mă ajută ce spui tu.

- Poți oricând să-mi aduci o ciocolată caldă.
- Chiar începusem să-mi fac griji.
- Știu, simțeam stresul din aer.
- Schimbi subiectul. Știi că vechile iubiri nu se uită niciodată.
- Da, știam deja că nu mă vei uita.
- Iar îmi făceam griji și era stres în aer.


Cică trebuie să aștept până poimâine. Întrebarea e: care poimâine?