Toamna de Mons Kallentoft

„Mons Kallentoft și-a dezvoltat un stil propriu: Toamna nu este primul roman în care victima apare în ipostaza de narator paralel. Nu într-un fel obositor și supranatural, ci ca un soi de artificiu stilistic absolut seducător.” 
- Anders Wennberg, Gefle Dagblad

M-am declarat fan al acestei serii dedicate celor patru anotimpuri încă de când am citit „Sacrificiul din miezul iernii”. Apoi a urmat „Vara fatală” iar entuziasmul meu nu făcea decât să crească. Am amânat citirea acestui volum tocmai pentru că am vrut să-l citesc pe parcursul lunilor de toamnă - ceea ce s-a și întâmplat. Nu știu cât de bună a fost ideea pentru că mi-a fost puțin dificil să empatizez cu personajele, chiar și cunoscând bine ale căror fapte sunt consecințele abătute asupra acestui roman. Că tot a venit vorba de romanele anterioare, știu că majoritatea seriilor polițiste nu au ca regulă citirea în ordine cronologică a volumelor - în cazul de față mie mi se pare foarte importantă ordinea, în special pentru a se evita înțelegerea greșită a evoluției sau a regresului personajelor.
Cum este de așteptat, Malin Fors, membră a Departamentului de Criminalistică, încearcă să arunce lumină peste misterele apărute odată cu decesul lui Jerry Petersson, fost avocat, cunoscut pentru lipsa de scrupule pe care și-o dovedea clienților săi când avea ocazia. Spun doar „clienților săi” deoarece, pe parcursul investigațiilor devine din ce în ce mai clar că Jerry nu avea prieteni, lucru care face cu atât mai complicată găsirea motivului pentru care s-a săvârșit crima sau a criminalului însuși.

Avocatul este găsit mort în șanțul castelului pe care îl cumpărase nu de mult. Deși la început presupunerile tind să ducă spre un jaf care s-a complicat mai mult decât era de așteptat, teoria se prăbușește când nu este constatată lipsa niciunui lucru de valoare. De aici încep căutările legate de Jerry Petersson, omul. Informațiile primite de investigatori sunt de la ambigue la complet false, arătând puterea pe care o are victima asupra celorlalți, provocându-le frică până și după moarte. O altă întrebare importantă este: ce l-a împins pe fostul proprietar al castelului, Axel Fågelsjö, să-l vândă? Într-adevăr au existat zvonuri care păreau să răspundă întrebării, dar niciunul nu a fost recunoscut sau dovedit. Cert este că, acest castel a aparținut familiei  Fågelsjö de aproape 500 de ani, iar acum Axel Fågelsjö este decis să-l cumpere înapoi, considerând că vânzarea lui a fost o greșeală încă de la început.

Pe lângă rezolvarea cazului, autorul ne lasă mai mult în viața personală a lui Malin Fors. După întâmplările din „Vară fatală”, Malin și Jan hotărăsc să mai dea o șansă relației lor. Locuind împreună cu Jan și fiica lor, Tove, Malin pare că o ia razna. Devine un personaj violent, de multe ori respingător, găsindu-și alinarea în alcool și refuzând orice ajutor venit din afară. Decide să se întoarcă în apartamentul ei unde urmează să locuiască singură nereușind să o ia și pe Tove, din cauza refuzului acesteia. Ideea e că, nu după multe pagini, Malin devine un personaj antipatic. Ăsta e marele minus pe care îl primește cartea din partea mea. Mi s-a părut că problema lui Malin nu a fost destul de bine conturată, de parcă autorul a aruncat dintr-o dată o bombă în fața tuturor celorlalte personaje, urmând ca bomba să fie ignorată, băgată sub preș, lăsată pentru mai târziu - ce se poate întâmpla rău? Mi-ar fi plăcut să văd mai mult profesionalism din partea colegilor de muncă. De exemplu, Sven, inspectorul-șef al poliției mi s-a părut în rolul unei mâțe fricoase atunci când a trebuit să o confrunte pe Malin.

În Vară fatală ne întâlnim cu Maria Murvall, victimă a unui viol, despre care nu aflăm prea multe. Încă de la începutul romanului Toamna, ne este adus la cunoștință faptul că Malin încă face săpături sperând să afle povestea Mariei. Atât. Doar se menționează asta de câteva ori dar de fapt nu se întâmplă nimic pe acest plan. Absolut nimic. Mons Kallentoft, să știi că sunt curioasă și amânările tale nu mă ajută deloc! (nu m-am putut abține)

În mare, romanul mi-a dat impresia că autorul era supărat și a încercat să-și pedepsească personajele transformându-le în versiunile lor neplăcute. La un moment dat e mai ușor de empatizat cu criminalul (ăsta se pune ca spoiler?)...

Personajul preferat din această carte? Howie, câinele lui Jerry.