Zilele amanților de Corina Ozon

Recenzie sponsorizată de librăria online, Libris. Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză


Nu mă dau în vânt după autori români, fie ei contemporani sau nu. Nu-mi plac cei care vor să scrie ca pe vremuri, nici cei care vor să scrie ca în zilele noastre. Pur și simplu e o relație complicată. Rar - foarte rar - găsesc genul de autor/autoare care să mă facă să-i îndrăgesc cartea. Genul acela de carte care are de toate dar cu măsură, care nu te plictisește cu descrieri de tip Sadoveanu sau cu victimizări ieftine de tip Binder și care nu este, cum am văzut că tot apar cărți acum, o alăturare a tuturor citatelor motivaționale de pe Facebook. 

Cartea Corinei Ozon este genială! Gata, am spus-o! Nu mă înțelegeți greșit, nu este o capodoperă, nu aruncă o nouă perspectivă asupra vieții, nu încarcă cititorul cu profunzimi ale sufletului autoarei. Ideea e că nici nu are nevoie! Umorul care îmbracă personajele m-a fermecat pur și simplu! La porțiile de râs zgomotoase, s-au adăugat momentele în care am recunoscut atât de bine unele situații încât aproape îmi venea să strig la numele autoarei „give me five!”. Ștefan Caraman numește această carte „cinică și vie” - absolut!

Capitolele sunt povestite din perspectiva a trei personaje: Mircea - amantul însurat, Teo - nevasta înșelată și Cati - amanta. Un alt lucru care mi-a plăcut în mod deosebit a fost neutralitatea Corinei Ozon față de personajele ei. Sau cel puțin asta a fost impresia transmisă mie. De obicei, nevasta este pusă pe un piedestal iar soțul și amanta sunt transformați în personaje negative în care cititorii aruncă roșii. În „Zilele amanților” nu este vorba de așa ceva. Nimeni nu se transformă în lupul moralist al poveștii, nici măcar autoarea. Personajele ne sunt prezentate atât cu punctele lor slabe cât și cu punctele lor tari iar de aici devine greu să te întâlnești pe parcursul lecturii cu vreo picătură de antipatie. Cumva asta mă face să cred că autoarea își iubește personajele, oricum ar fi ele și asta nu poate să fie decât de bine. 

Mircea, Teo și Cati ne sunt prezentați, fără ipocrizie sau ocolișuri, în diferite situații pe care ni le spune chiar cuprinsul: Amantul însurat și ziua femeii, Paștele amantelor, Paștele nevestelor însurate, Amantul însurat la cumpărături (am râs cu lacrimi), Nevasta înșelată, în club, Amanții la înmormântare etc. - așa cum spune Petronela Rotar, „Amanții putem fi oricare dintre noi.”. Probabil ăsta este motivul pentru care titlurile capitolelor nu conțin nume, acestea nefiind importante. Cu alte cuvinte, nu citești această carte ca să-i judeci personajele - o să fii prea ocupat să prinzi drag de ele și de stilul cărții. 

Dragă Corina Ozon, felicitări pentru curaj și mulțumesc pentru porțiile de râs! Cartea ta într-adevăr face parte din literatura deșteaptă! Keep up the good work!