luni, 29 ianuarie 2018

„Cum citesc bărbații cărțile femeilor” volum coordonat de Lia Faur și Șerban Axinte


Și, din muză, purtătoarea de sâni devine nici mai mult, nici mai puțin decât creatoare.

Cum citesc bărbații cărțile femeilor” este o carte ce încearcă să disece un subiect care poate părea fără importanță, o problemă deja rezolvată în timpurile noastre, dar care se dovedește a fi încă o mare bubă în sectorul literaturii. Cu alte cuvinte, coordonatorii acestui volum, prezintă părerile infectate de clișee sau lipsite de acestea, ale mai multor scriitori și critici literari, printre care: Dan C. Mihăilescu, Doina Ruști, Dana Pîrvan, Adrian Cioroianu, Bogdan Crețu, Felix Nicolau etc. Ca să fie o informație încă de la început cunoscută, volumul a apărut în anul 2017 - asta în caz că pe parcursul lecturii, la fel ca mine, veți avea impresia că părerile anumitor persoane sunt venite din alte timpuri. 

Așa cum probabil este de așteptat, părerile sunt împărțite (încă), iar unii scriitori continuă să considere că femeile au rolul predestinat de muze, în niciun caz de creatoare. Așa cum am întâlnit într-un eseu aparținând acestei cărți, femeile au o imaginație limitată sau, ca să-l citez pe G. Ibrăileanu: „Și poate că nici nu este posibil unei femei să se ridice până la gradul suprem la creației literare. Stăpânirea atotputernică a realității, acel fiat dumnezeiesc al creatorului genial poate că întrece forțele unei femei.” sau pe G. Călinescu: „Rostul femeii române în viață și în artă e de a interesa pe bărbat, a-l ridica la o concepție înaltă despre valoarea femeii, a-i da noțiunea unei arte erotice.” Așa cum ne anunță Bogdan Crețu, cel care l-a citat pe Călinescu în eseul său, acesta din urmă, prin părerile sale misogine, va reuși să stârnească nervozitatea unor cititoare - chiar așa.

Ca să nu se înțeleagă că scriitorii care consideră femeia incompatibilă cu arta literaturii sunt doar cei care umblau printre noi acum zeci de ani, vă voi povesti despre „preferatul” meu, Dan C. Mihăilescu și părerea sa. Acesta ne povestește cum prima dată când s-a lovit de aversiunea femininului a fost în momentul în care a folosit formula „lirism feminin”. De la această întâmplare, Dan C. Mihăilescu, începe să explice cum diferențele de gen își lasă totuși amprenta asupra scrierii unei persoane, iar din acest punct ajunge la concluzia că nu e nimic rău în legătură cu „lirismul feminin”. Evident, pe tot parcursul acestei explicații, nu întâlnim nici măcar o dată „lirism masculin”, dacă tot genul își lasă amprenta asupra unei opere literare. Apoi, cireașa de pe tort: „Pe scurt, toate ororile și umilințele care - în confesiunile bărbaților - sunt (sau par a fi) în firea lucrurilor devin mult mai chinuitoare (în fapt, ca și la lectură) în sfera confesivă a femininului, fie de-ar fi să ne gândim numai la menstruație, graviditate și viol.” - asta pentru că menstruația, graviditatea și violul se compară și aparent sunt în firea lucrurilor toate trei. :)

Legat de ultimul citat menționat și de cum confesiunile femeilor sunt sau par mai chinuitoare, nu e de fapt vorba de perspectivă? Doris Mironescu amintește faptul că da, există o literatură care descrie existența din perspectiva femeii, așa cum există o literatură care descrie existența din perspectiva copilului, bătrânului, tânărului, imigratului, minoritarului, autohtonului etc. și toate astea pentru că literatura permite nenumărate compartimentări. Mergând în aceeași direcție, literatura permite bărbaților să vorbească despre experiența maternității, așa cum scriitoarele își pot trimite fără probleme eroii la război.

Femeile pot scrie „feminin”, ca Proust și Herta Müller, sau „masculin”, ca Hortensia Papadat-Bengescu și Flaubert. Esențial este altceva: că femeile nu trebuie să scrie „ca bărbații” pentru a putea fi validate critic și că temele feminității sunt fascinante pentru orice cititor de bună credință, fiind accesibile oricui. 
(...)
Dacă critica literară va înceta să mai fie un club de bărbați solidificat prin refrene misogine consacrate de tradiție, câștigul va fi al literaturii, în cele din urmă.

Cum citesc bărbații cărțile femeilor? Fiecare în felul său. De ce? Pentru că generalizarea - de care am mai vorbit și în alte recenzii și în toate era un personaj negativ - nu aduce nimic bun nici în acest caz. Alina Purcaru îi da ca exemple pe Julian Barnes și Mark Twain. În timp ce Julian Barnes scria hipnotizat despre Penelope Fitzgerald, Mark Twain o ura pe Jane Austen. Cu alte cuvinte, nu pare să fie mai reală informația conform căreia există literatură bună și literatură proastă, această catalogare fiind făcută într-un mod subiectiv de fiecare cititor? Eu mărturisesc că mă aflu în aceeași postură că Adrian Cioroianu: nu pot să recunosc dacă o anumită pagină de literatură este scrisă de o femeie sau de un bărbat. Acesta mai adaugă și faptul că lui i se pare mult mai importantă calitatea scriiturii decât fișa de buletin a autorului.

Aș vrea să îmi explice cineva cum și din ce își dă seama că Agatha Christie era o femeie (presupunând că este pus în fața aceleiași probe a lecturii fără etichetă).

Am fost plăcut surprinsă de repetiția acestei credințe, că literatura este bună sau proastă, în majoritatea părerilor expuse în „Cum citesc bărbații cărțile femeilor”. Chiar și așa, mi se pare important de conștientizat că mai există scriitoare care își publică operele sub nume masculine, tocmai pentru a evita respingerea din partea unui anumit public, așa cum a fost și cazul celebrei scriitoare J.K. Rowling. 

Lectură plăcută!

Recenzie sponsorizată de librăria onlineLibris. Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză
Cartea acestei luni o puteți găsi în categoria ȘTIINȚE UMANISTE.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu