miercuri, 31 ianuarie 2018

Teancul de citite - IANUARIE 2018


  1. Vânătoarea (Ultimul avanpost, vol II) de Lavinia Călina. Dacă vreți să aflați părerea mea despre primul volum al seriei, o găsiți aici. Cert este că al doilea volum nu m-a dezamăgit în niciun fel, nu a fost din categoria acelor continuări care îți micșorează entuziasmul lăsat de primul volum - sigur știți ce vreau să spun. 
  2. Renașterea (Ultimul avanpost, vol III) de Lavinia Călina. Același lucru pot să îl spun și despre „Renașterea”. Mi-a fost puțin teamă să citesc aceste două cărți una după cealaltă, gândindu-mă că e posibil să mă plictisesc și să renunț pe parcurs, dar nici nu s-a pus problema de așa ceva. A devenit „Ultimul avanpost” una dintre seriile mele preferate? A devenit. Nici nu îmi mai fac griji legate de următorul volum... deja știu că o să-mi placă la fel de mult și nu-l voi putea lăsa din mâini.
  3. Paranoia, boala secolului al XXI-lea de Daniel Freeman și Jason Freeman. Ei bine, această care a avut într-adevăr informații interesante pe care mă bucur că le cunosc acum, dar la un moment dat am avut impresia că anumite idei se tot repetă pentru a umble paginile. Nu sunt atât de multe pagini încât această impresie că fie simțită într-un mod foarte deranjant, dar eu tot o menționez. Mi-au plăcut mult exemplele date de cei doi autori în legătură cu factorii care pot provoca apariția sau acutizarea paranoiei, unele fiind chiar tipul acela de exemple care par simplu de ghicit, dar la care nu te-ai fi gândit până să îți spună cineva de ele. Plănuiesc să scriu și o recenzie în luna care urmează. :)
  4. Cum citesc bărbații cărțile femeilor volum coordonat de Lia Faur și Șerban Axinte. Recenzia o găsiți aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu